Un proiect lăudat de Guvernul Filip a eșuat

  • 1 iul. 2019, 14:46
  • 590

Compania americană „Frontera Resources International LLC”, care a obținut dreptul exclusiv de a explora teritoriul R. Moldova pentru identificarea și producerea resurselor de hidrocarburi, nu-și mai continuă activitatea în țara noastră. Contractul de concesionare pe care l-a semnat cu statul în ianuarie 2017 a fost suspendat.

Potrivit înțelegerilor contractuale, „Frontera” urma să  exploreze timp de cinci ani circa 40% din teritoriul R. Moldova, cu o posibilă extindere a termenului pentru 45 de ani. Compania promisese investiții iniţiale de șase milioane de dolari, cu o posibilă majorare a investițiilor în R. Moldova până la 500 de milioane de dolari.

Proiectul de concesionare semnat cu „Frontera” a fost lăudat din start de Guvernul Filip. Fostul șef al Executivului declara în 2017 că „reformele își spun cuvântul și se vede o creștere a interesului investitorilor străini față de R. Moldova”.

Până acum, compania americană nu a investit niciun leu în R. Moldova și nu a început activitățile geologice de explorare  a teritoriului pentru identificarea hidrocarburilor.