Statul a sprijinit peste 300 de întreprinderi în implementarea proiectelor investiționale

  • 28 aug. 2018, 17:23
  • 1 028
  • 5

Peste 300 de întreprinderi mici și mijlocii (IMM), care nu dispuneau de gaj pentru a obține credite de la bănci, au fost susținute de stat prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor (FGC), gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).  Pe parcursul a 11 ani de activitate a ODIMM, au fost acordate garanții financiare în sumă de circa 92 milioane de lei, ceea ce le-a permis IMM-urilor să obțină credite în sumă de peste 275 milioane de lei. Acestea au fost folosite pentru implementarea proiectelor investiționale în valoare de  438 milioane de lei.

Acordarea garanțiilor financiare simplifică accesul antreprenorilor la resurse financiare, sporește competitivitatea, calitatea și diversitatea mărfurilor produse de IMM-uri. De asemenea, sunt încurajate crearea de noi locuri de muncă și creșterea numărului de afaceri.

Recent, Guvernul a aprobat un nou regulament de activitate a Fondului de Garantare a Creditelor, prin care statul va acorda IMM-urilor garanții în mărime de 80% din valoarea creditelor contractate de la bănci pentru dezvoltarea afacerilor.

În anul curent, FGC a oferit garanții financiare în sumă de 11,5 milioane de lei, fiind realizare proiecte investiționale în sumă de 76 milioane de lei.