Darea în chirie a imobilelor de către persoanele fizice și juridice a adus la buget peste 10 milioane de lei în jumătate de an. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) continuă să monitorizeze atent acest domeniu.
Astfel, în prima jumătate a anului au fost înregistrate 5.967 contracte de dare în locațiune/chirie/arendă a bunurilor imobile. Acestea au fost înregistrate la Direcțiile de deservire fiscală din teritoriul în care sunt amplasate, transmite bizlaw.md.
În urma transmiterii în locațiune a bunurilor imobile, și drept rezultat al înregistrării contractelor de către Serviciul Fiscal de Stat, la buget au fost încasate venituri în sumă de 10,6 milioane lei, depășind veniturile încasate în perioada similară a anului precedent cu 2,9 milioane lei sau o creștere de 37,7 la sută.
Potrivit situației din 30 mai, numărul contractelor de transmitere în locațiune valabile constituie 9.367.
Totodată, pe parcursul lunii iunie, SFS a continuat acțiunule de conformare și verificare a persoanelor fizice care transmit în locațiune bunuri imobile. În rezultat, în perioada ianuarie – iunie au fost identificate 2.806 persoane fizice ce dau în locațiune/chirie bunuri imobile fără a fi înregistrate conform legislației.
Totodată, au fost efectuate controale la 323 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile fiind calculate suplimentar la buget: plăți de bază – 417,4 mii lei, penalități – 20,2 mii lei și amenzi – 59,4 mii lei.
Pentru aceeași perioadă, 1.964 persoane fizice s-au conformat prevederilor legislației în vigoare și au înregistrat la SFS 5.967 contracte de locațiune/chirie.
Serviciul Fiscal de Stat recomandă persoanelor care oferă în chirie bunuri imobiliare să se conformeze legislației fiscale și să achite impozitul în mărime de 7% din veniturile obținute.
Suma impozitului pe venit se va achita cel târziu la data de 2 a lunii curente sau în avans. În cazul în care contractul a fost încheiat după data de 2 a lunii, termenul de plată în această lună va fi a doua zi din momentul încheierii contractului. Achitarea se va efectua în orice bancă comercială sau oficiu poștal al Republicii Moldova.
Cetățenii care dau în chirie bunuri imobiliare sunt obligați să înregistreze contractele de locațiune în termen de trei zile de la data încheierii la subdiviziunea structurală a Serviciului Fiscal de Stat (Direcția deservire fiscală), în raza căreia își au domiciliul de bază. Persoanele fizice care nu își vor onora obligațiile corespunzătoare, riscă amenzi și sancțiuni, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal.