Important pentru asigurători! Regulamentul privind rezervele tehnice de asigurare ar putea fi modificat și completat. Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) propune că în cazurile în care contractul de asigurare prevede încasarea primelor şi plata despăgubirilor în valută, rezervele tehnice aferente sunt constituite şi menţinute în valută. În același timp calculul rezervei de prime se va efectua în valuta în care s-a încheiat contractul de asigurare, iar calculul rezervei de daună se va efectua în valuta în care urmează să se plătească despăgubirea. Rezervele tehnice în valută străină sunt recunoscute şi înregistrate în contabilitate în lei moldoveneşti, la cursul oficial al leului moldovenesc valabil la data calculării rezervelor.
Suplimentar, în scopul uniformizării formării Rezervei primei necâştigate pentru contractele de asigurare, la care data intrării în vigoare a contractului de asigurare începe după data înregistrării la venituri sau data încasării primei subscrise, proiectul de Hotărâre specifică egalarea Rezervei primei necâştigate cu prima subscrisă.
Autorii inițiativei mai menționează că în urma examinării reglementărilor internaționale și având în vedere practica realizării inspecțiilor în procesul verificării Rezervei de daune declarate, dar nesoluționate (RDDN), propun simplificarea formulei de calcul a RDDN conform normelor aplicate de Republica Kazahstan, România, Republica Kosovo, Federația Rusă și Republica Belorusă.
Totodată, în rezultatul constatării unor interpretări ambigue în cazul dosarelor de daune aflate pe rol în instanțele de judecată, în partea ce ține de pretențiile formulate de reclamant, proiectul prevede că, în cazul în care reclamantul nu prezintă un act de evaluare, calcularea RDDN are loc în baza estimărilor dispuse de el întemeiate prin acte de evaluare întocmite de experți judiciari.
Totodată, în lipsa informației în notificări sau alte documente din partea biroului corespondent cu privire la mărimea preliminară a RDDN pentru asigurările obligatorii de răspundere civilă auto externă, proiectul de Hotărâre recomandă calcularea sumelor medii a despăgubirilor diferențiate în funcție de tipul daunelor și țara pe teritoriul căreia sa produs evenimentul asigurat ținându-se cont de statistica despăgubirilor înregistrate pe riscuri similare la nivelul țărilor-membre ale Sistemului Carte Verde.
De asemenea, proiectul de Hotărâre a fost completat cu posibilitatea determinării rezervei de daune neavizate (RDN) prin utilizarea mai multor metode actuariale, inclusiv metoda triunghiulară de dezvoltare a daunelor (metoda Chain Ladder), metoda Bornhuetter-Ferguson, metoda ratei daunelor finale. Pentru a lua în considerare dezvoltarea daunelor în afara triunghiului disponibil este indicată o analiză a factorului de extremitate bazat pe regresii exponențiale.
Autorii inițiativei susțin că esențial în determinarea RDN prin aplicarea Metodei Chain Ladder (scării în lanț) este utilizarea informaţiei statistice trimestriale, pentru cel puţin ultimele douăzeci de trimestre anterioare perioadei de gestiune, aferentă daunelor plătite şi rezervelor de daune declarate, dar nesoluţionate (daune apărute), înregistrate în cel puţin ultimele douăzeci de trimestre anterioare datei de calculare a acestei rezerve.
Totodată, Regulamentul este completat cu o secțiune nouă care reglementează modul de formare și menținere a rezervei de garantare pentru asigurările obligatorii de răspundere civilă auto internă destinată exclusiv pentru achitarea despăgubirilor de asigurare aferente asigurării obligatorii de răspundere civilă auto internă (RCA).
Concomitent, proiectul de Hotărâre este completat cu elementul de bază al activității de asigurare rata operațională combinată – indicator care determină profitabilitatea produselor de asigurare, indispensabil pentru determinarea Rezervei riscurilor neexpirate prin analiza ratei daunelor, ratei comisioanelor și a ratei cheltuielilor per produs de asigurare.