Program național de susținere pentru apicultori, elaborat în Moldova

  • 5 ian. 2019, 10:56
  • 1 225

În Moldova producția de miere a scăzut. Apicultorii au produs cu 15% mai puțină miere, comparativ cu anul 2017, potrivit datelor prezentate de Ministerul Agriculturii. Motivul - condiții meteorologice nefavorabile.

Cu toate acestea, ministerul de resort a elaborat un program de susținere pentru apicultori. Documentul a fost prezentat guvernului spre aprobare, transmite Știri.md cu referire la tvc.md

Nicolai crește albine începând cu anii '80. El spune că pentru majoritatea apicultorilor, mierea nu este o afacere, ci un hobby. Un hobby destul de riscant. În 2018, el a colectat de două ori mai puțină miere decât în anul trecut. Motivul a fost primăvara timpurie, după care, brusc, înregistrându-se din nou înghețuri. Apoi a urmat o secetă destul de stringentă. Sunt prea mari riscurile de a transforma acest hobby pe care îl are - de colectare a mierii, într-o afacere adevărată.

Majoritatea apicultorilor din Moldova dețin circa 50 de colonii de albine, cum ar fi și cele ale lui Nikolai. Pentru ca producția de miere să devină o afacere reală, potrivit Ministerului Agriculturii, apicultorul ar trebui să crească numărul pană la 150 de familii de albine. Acest lucru este realizabil, cu ajutorul subvențiilor. Finanțarea va fi oferită în cadrul programului de dezvoltare a apiculturii, elaborat pentru un termen de 7 ani.

Ministerul Agriculturii își pune speranțele anume pe coloniile de albini reproductive. Nicolai, însă, nu consideră că puritatea rasei ar reprezenta o problemă serioasă. În schimb, el remarcă faptul că în cadrul programului s-au alocat 260 de milioane de lei pentru plantarea culturilor de miere.

Mierea este singurul produs animal, pe care Republica Moldova îl vinde în Uniunea Europeană, direct în vrac. Mierea este ambalată în borcănașe în Germania, Franța sau alte țări. Acum, programul inițiat de Ministerul Agriculturii prevede și construcția unor linii de ambalare a mierii, aici, pe teritoriul țării.

Referitor la prognoze. Către anul 2025, programul ministerului de resort estimează să dubleze exportul de miere din republica Moldova. În acest scop, urmează a fi majorat numărul coloniilor de albine de la 165 la 300 de mii de familii. Ministerul Agriculturii a definitivat programul și deja l-a transmis Guvernului spre aprobare.