De la 1 ianuarie 2019, cetățenii moldoveni cu domiciliul în străinătate au dreptul să primească pensie din Republica Moldova.
Astfel, persoana care și-a stabilit domiciliul în străinătate are dreptul la pensie. În cazul în care persoana îndreptățită beneficiază de pensie în Republica Moldova și are domiciliul stabilit în străinătate, aceasta are obligația de a transmite, pe adresa Casei Naționale de Asigurări Sociale, la fiecare 12 luni, un certificat de viață în modul prevăzut de Guvern. Dacă beneficiarul de pensie prezintă sau transmite certificatul de viață după expirarea celor 12 luni, plata pensiei va fi reluată de la data la care a fost suspendată, transmite Ştiri.md cu referire la Bizlaw.
Beneficiarul de pensie va completa certificatul de viață și îl va semna la misiunea diplomatică/oficiul consular al Republicii Moldova de pe teritoriul statului de domiciliu sau la subdiviziunile teritoriale ale Casei Naționale de Asigurări Sociale, care va autentifica faptul că acest document a fost semnat personal de către titularul drepturilor sociale.
În cazul în care beneficiarul de pensie nu prezintă sau nu transmite certificatul de viață în termenul indicat, Casa Națională de Asigurări Sociale suspendă plata pensiei acestuia începând cu luna următoare lunii în care expiră cele 12 luni.
Modificarea legislației a avut loc după ce Curtea Constituțională a declarant drept neconstituționale sintagmele ”domiciliată în Republica Moldova" din articolul 2 alin.(1) și ”asiguratului care își stabilește domiciliul în străinătate nu i se acordă drept la pensie conform prezentei legi" din articolul 36 alin. (1) din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii.