Modul de înregistrare a activității independente

  • 3 feb. 2017, 12:38
  • 6 132

În conformitate cu prevederile art. 697 alin. (2) din Codul fiscal al Republcii Moldova, dreptul la aplicarea regimului fiscal stabilit prin capitolul 102 din Codul fiscal se realizează prin cererea depusă de către contribuabil la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat (SFS). Modelul Cererii de înregistrare/încetare a activității și de înregistrare/radiere din evidență a MCC, precum și documentele, care urmează a fi anexate la cerere, sunt prevăzute prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 2 din 9 ianuarie 2017, anunță SFS.

Conform anexei nr. 2 la Ordinul nominalizat, în calitate de documente care vor servi drept temei pentru înregistrarea activității independente și a mașinii de casă și control (MCC) se recunosc:

- copia buletinului de identitate;

- copia de pe documentul ce atestă procurarea legală a MCC de pe piața internă (factura sau factura fiscală);

- contractul privind asistența tehnică pentru MCC;

- cartea tehnică;

- registrul de evidență a serviciilor de asistență tehnică pentru MCC;

- registrul MCC;

- instrucțiunile de folosire, instalare, exploatare, întreținere a MCC;

- copia documentului eliberat de instituția financiară ce confirmă deschiderea contului bancar.

Copiile de pe documentele nominalizate se legalizează de către contribuabil prin aplicarea semnăturii. Petru a-și înregistra activitatea independentă, persoanele fizice urmează să se prezinte la subdiviziunea SFS în a cărui rază teritorială de deservire îşi are adresa de domiciliu cu cererea și documentele menționate.

Cota impozitului pe venit care se aplică asupra venitului din activități independente

Conform prevederilor art. 6911 din Codul fiscal, cota impozitului pe venit constituie 1% din obiectul impunerii, dar nu mai puțin de 3.000 de lei. Art. 6910 din Codul fiscal prevede că obiect al impunerii este venitul obținut din activități independente, în perioada fiscală de declarare. Venitul obținut din activități independente constituie venitul din desfășurarea activităților în domeniul comerțului cu amănuntul (cu excepția mărfurilor supuse accizelor), adică suma încasată de la realizarea mărfurilor.

Respectiv, calcularea impozitului pe venit se va efectua prin aplicarea cotei impozitului de 1% asupra venitului din activități independente. În cazul în care suma impozitului determinat constituie mai puțin de 3.000 lei, contribuabilul este obligat, în temeiul art. 6911 din Codul fiscal, să achite impozitul în mărime de 3.000 lei.

Subiecți ai impunerii ce desfășoară activități independente

În conformitate cu prevederile art. 697 din Codul fiscal, în calitate de subiecți ai impunerii sunt persoanele fizice rezidente care, fără a constitui o formă organizatorico-juridică pentru desfășurarea activității, obțin venituri din activitățile independente desfășurate în domeniul comerțului cu amănuntul (cu excepția mărfurilor supuse accizelor), cu excepția activităților menționate la art. 88, 90 și 901 din Codul fiscal, în sumă ce nu depășește 600.000 lei într-o perioadă fiscală.