Lista neagră! Doar cei care se țin de cuvânt vor avea contracte cu statul

  • 13 ian. 2017, 12:41
  • 7 743
  • 2

În Moldova companiile care nu își onorează toate angajamentele privind procedurile de achiziții publice nu vor putea participa trei ani la achiziții publice. Acest lucru este prevăzut de hotărârea guvernului privind modul de elaborare a listei operatorilor economici interziși.

Documentul a fost elaborat conform legii privind achizițiile publice, stabilește conținutul, modul de întocmire, evidență și publicare a listei. În lista agenților economici interziși pot fi incluse doar participanții la achiziții publice care nu îți onorează angajamentele asumate în cadrul acestor proceduri sau cei care au un comportament ce contravine legislației.

Lista va include înscrisuri despre operatori economici – persoane fizice și juridice din Moldova și alte țări, indiferent de forma de proprietate și organizare juridică. Lista va fi elaborată și actualizată de Agenția pentru achiziții public, în format electronimic, prin publicarea informației pe site-ul www.tender.gov.md și periodic în buletinul de achiziții publice.

În regulament sunt prezentate motivele pentru includerea participanților la procesul de achiziții publice în lista agenților economici interziși. Termenul pentru care un operator economic este inclus în listă este 3 ani, incluse perioada în care decizia de includere în listă a fost suspendată în baza hotărârii instanței și/sau actului juridic aprobat conform legii.

Operatorul economic inclus în listă sau operatorul economic care are cel puțin un fondator care este sau a fost fondator al operatorului economic inclus în listă nu are dreptul săparticipe la achiziții publice, iar structura de achizții publice nu este în drept să-i atribuie contractul de achiziții publice, scrie infomarket.md.

Excluderea din listă înainte de termen poate fi făcută în următoarele cazuri: retragerea deciziei Agenției pentru achiziții publice, anularea deciziei de includere în listă, în baza unei hotărâri definitive a instanței. Orice operator economic care consideră că a fost inclus pe nedrept în această listă poate contesta în judecată această decizie.