Inventarierea patrimoniului de către persoanele fizice care practică activitate profesională în sectorul justiției

  • 21 ian. 2019, 12:25
  • 956

Persoana fizică care practică activitate profesională în sectorul justiției este obligată să efectueze inventarierea generală a patrimoniului cel puțin o dată pe an. De asemenea, această procedură trebuie realizată la începerea și încetarea activității, dar și în alte cazuri prevăzute de Regulament. Normele se regăsesc în Indicațiile metodice publicate de Ministerul Finanțelor în Monitorul Oficial.

Inventarierea patrimoniului se efectuează de către persoana fizică sau, după caz, de comisia numită de persoana fizică. La inventarierea patrimoniului se întocmește lista de inventariere, în care mijloacele fizice, imobilizările necorporale și stocurile se reflectă în expresie cantitativă și valorică, iar numerarul – la valoare nominală. Lista de inventariere se va semna de către persoana (membrii comisiei) care au efectuat inventarierea și se aprobă de către persoana fizică.

Exemplu: Un cabinet al avocatului, în data de 15 decembrie 201X, a efectuat inventarierea inventarului și a mobilierului. Acesta a întocmit o listă de inventariere conform tabelului de mai jos.

Amintim că, autoritățile au venit cu reguli comune de perfectare a documentelor contabile de către persoanele care activează ca avocat, notar, executor judecătoresc, mediator, administrator autorizat. În Indicațiile metodice publicate sunt stabilite mai multe criterii privind înregistrarea veniturilor și cheltuielilor, dar și prezentate exemple privind reflectarea datelor contabile. Toate operațiunile vor fi înscrise într-un Registru-jurnalpe suport de hârtie sau în format electronic.

Totodată, numerarul, inclusiv din conturile la bănci, se contabilizează de persoana fizică care practică activitate profesională în sectorul justiției în conformitate cu actele normative pentru efectuarea operațiunilor de casă și prin virament în economia națională a Republicii Moldova.