În Moldova va crește numărul pensionarilor care au dreptul la reexaminarea pensiei

  • 26 iun. 2020, 14:46
  • 2 160
  • 1

Datorită inițiativei deputaților în Parlament din partea Partidului Socialiștilor, numărul pensionarilor care vor primi dreptul de a revizui pensiile de la 1 iulie va crește. Este vorba despre persoanele care au activat sau activează după pensionare, transmite Noi.md. 

Potrivit unor modificări la Legea cu privire la sistemul public de pensii, operate de Parlament la sfîrșitul anului trecut la propunerea deputaților PSRM, perioada de reexaminare a pensiilor pentru pensionarii care încă mai lucrează a fost urgentată. Acum procesul de reexaminare a pensiilor pentru limita de vîrstă, stabilite pînă la 1 ianuarie 2019, se va finaliza în anul 2023 și nu în anul 2027, așa cum prevedea legea anterioară. 

Astfel, din 1 iulie 2020, vor depune cerere de reexaminare a pensiei beneficiarii a căror pensie a fost stabilită în perioada 1 ianuarie 1999 – 1 ianuarie 2019 și care au un stagiu de cotizare după pensionare de cel puțin 10 ani.

De la 1 ianuarie 2021, vor depune cerere pensionarii care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 7 ani pînă la 10 ani, iar de la 1 ianuarie 2022 – cei care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 5 ani pînă la 7 ani. De la 1 ianuarie 2023, cerere de reexaminare a pensiei vor putea depune pensionarii care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 2 pînă la 5 ani. 

Unul din autorii proiectului, deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, a declarat anterior că beneficiarii de pensii pentru limita de vîrstă, activînd după stabilirea dreptului la pensie, au continuat să achite contribuții de asigurări sociale, astfel participînd la formarea bugetului asigurărilor sociale de stat. 

De menționat că din numărul total de aproape 701 de mii de beneficiari de pensii, peste 162 de mii continuă să activeze după stabilirea pensiei.