Împotriva disponibilizării salariaţilor în timpul concediului medical

  • 30 oct. 2019, 10:33
  • 1 104

Angajatorii vor avea posibilitatea să emită ordinul de concediere a salariatului în perioada aflării aces­tuia în concediu medical. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției So­ciale a publicat, pentru consultări publice, un proiect de modificare a unui articol din Codul muncii (art. 86) și a două articole din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public (art. 63 și 64).

Potrivit autorilor proiectului, „unii anga­jatori emit ordin de concediere în perioada aflării salariatului în concediu medical, lip­sindu-l astfel de dreptul de a beneficia de indemnizația pentru incapacitate tempora­ră de muncă. Pe de altă parte, unii salariați fac abuz de drept, iar în caz de concediere, aceștia beneficiază nejustificat de conce­diu medical”, transmite Vocea Poporului.

Autorii proiectului susţin că un astfel de ordin de concediere va produce efecte juridice doar după revenirea din concediul medical, fără a diminua salariatului dreptu­rile și garanțiile sociale prevăzute de lege. Ziua eliberării va fi considerată prima zi de muncă după revenirea din concediu.

Solicitat de Sergiu Sainciuc, vicepreşedinte al CNSM, a opinat că sindicatele sunt împotriva acestei modi­ficări, din moment ce decizia se ia în lipsa salariatului. „Persoana care urmează a fi concediată trebuie audiată, nu este corect ca angajatorul să ia o hotărâre în mod uni­lateral”, a punctat liderul sindical.

Potrivit vicepreședintelui CNSM, pro­iectul de modificare propus de ministerul de resort vine în contradicție cu prevede­rile art. 6 paragraful 1 din Convenția OIM nr.158 „Cu privire la încetarea raporturilor de muncă din inițiativa patronului” (ratifi­cată prin Hotărârea Parlamentului nr. 994-XIII din 15 octombrie 1996) și ale pct. 6 paragraful 1) din Recomandarea nr. 166 a OIM „Cu privire la încetarea raporturilor de muncă din inițiativa patronului”. Or, potri­vit acestor norme internaționale, „absența temporară de la locul de muncă din cauza bolii sau traumei nu va constitui motiv va­labil pentru încetarea raporturilor de mun­că”.

„Mai mult, stabilirea prin actele norma­tive sus-menționate a dreptului angajato­rului de a emite ordinul de disponibilizare a salariatului în perioada aflării lui în con­cediu medical ar constitui o contradicție a legislației naționale cu art. 7 din aceeași Convenție a OIM nr. 158, care prevede că „raporturile de muncă ale unui lucrător nu vor înceta din motive de conduită sau ma­nifestările lucrătorului înainte de a i se ofe­ri posibilitatea de a se apăra de afirmațiile acuzării […]”.

„Altfel spus, completările propuse la art. 86 din Codul muncii, precum și la art. 63 și 64 din Legea nr. 158/2008 le considerăm lipsite de sens și de utilitate practică, întru­cât soluțiile juridice promovate prin aces­te completări sunt evidente și derivă din prevederile actuale ale actelor normative sus-menționate. Or, fără a cunoaște ziua revenirii salariatului din concediul medical și, prin urmare, fără a cunoaște data con­cretă de concediere a salariatului respectiv, emiterea anticipată a ordinului de concedi­ere este lipsită de logică și de sens. În acest context, precum și în scopul neadmiterii contradicțiilor dintre legislația națională și normele dreptului internațional la care RM este parte, considerăm necesară retrage­rea acestui proiect de lege și identificarea unor soluții fiabile pentru situațiile de eli­berare nejustificată a certificatelor medica­le”, a conchis Sergiu Sainciuc.

În prezent, Codul muncii stabilește că nu se admite concedierea salariatului în perioada aflării lui în concediu medical, în concediu de odihnă anual, în concediu de studii, de maternitate, în concediu parţi­al plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani, în concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 4 ani, în perioada îndeplinirii obli­gaţiilor de stat sau obşteşti, precum şi în perioada detaşării, cu excepţia cazurilor de lichidare a unităţii.