Din 1 iulie, pacienţii îşi vor putea face certificatul medical în format electronic. În acest scop, va fi făcută o platformă unică, la care vor avea acces toţi factorii de decizie.
Certificatul electronic are mai multe avantaje – nu poate fi pierdut, deteriorat sau falsificat. Iar pentru obţinerea lui nu va mai fi nevoie de semnătura sau ştampila medicului.
Pentru a obţine un certificat medical online, solicitantul va avea nevoie de internet şi o aplicaţie, care va fi elaborată în curînd.
„Pacientul merge la medicul de familie, medicul de familie examinează şi la constatarea incapacităţii temporare de munca eliberează certificat de concediu medical şi înscrierea respectivă o voi face în fişa electronică", a spus şefa direcţiei politici în asistenţă medicală, Tatiana Zatîc.
După publicarea modificărilor legislative în Monitorul Oficial, toţi angajatorii, lucrătorii, instituţiile medicale şi angajaţii Casei Naţionale de Asigurări Sociale vor avea acces la o platformă unică.
„Acea informaţie despre eliberarea certificatelor de concediu medical care se va introduce de medicii de familie, medici specialişti de profil în fişa elecronică, trebuie să ajungă la casa naţională de asigurări sociale, care în baza informaţiei primite va efectua plăţile", a comunicat şefa direcţiei politici în asistenţă medicală, Tatiana Zatîc.
Medicii salută această iniţiativă şi speră că numărul formularelor şi fişelor pe care trebuie să le completeze va fi redus.
„Deci vă daţi seama cam pe lună noi prescriem de la 800 pînă la 850 certificate. Toate sînt pe formulare de hîrtie şi evident aici factor uman vrem ori nu vrem persistă", a afirmat vicedirectorul AMT Buiucani, Marina Golovaci.
Şi pacienţii s-au arătat mulţumiţi de posibilitatea obţinerii certificatului online.
„Omul chiar cind este bolnav, sau copil e la spital – nare timp sa astepte in rind".
„Ce părere aveţi, pacienţilor le va fi mai uşor? Sigur, noi chiar astăzi stăm deja 2 ore în rînd. E greu şi pentru copil, şi pentru noi".
Noile reguli de eliberare online a certificatului de concediu medical au fost propuse pentru discuţii publice. Pentru a afla detalii şi a vă expune opinia, puteţi accesa site-ul particip.gov.md.