Deplasare în interes de serviciu? Ce spune Codul muncii

  • 29 aug. 2017, 14:09
  • 4 180

Potrivit Codului muncii, prin deplasare în interes de serviciu se înțelege delegarea salariatului, conform ordinului, dispoziției, deciziei sau hotărârii anganatorului, pe un anumit termen, pentru executarea obligațiilor de muncă în afara locului de muncă permanent. Călătoriile de serviciu ale salariaţilor a căror activitate permanentă are caracter mobil sau ambulant, precum şi îndeplinirea lucrărilor de prospecţiune, a celor geodezice şi topografice pe teren, nu sunt considerate deplasări în interes de serviciu dacă angajatorul acordă transportul de serviciu necesar.

În cazul unei deplasări în interes de serviciu, salariaților li se garantează menținerea locului de muncă, a salariului mediu, precum și compensarea cheltuielilor legate de deplasare în interes de muncă.
De asemenea, angajatorul este obligat să compenseze salariatului:

  • cheltuielile de călătorie tur-retur;
  • cheltuielile de cazare;
  • diurna;
  • alte cheltuieli ce ţin de deplasare.

Modul şi mărimea compensării cheltuielilor legate de deplasările în interes de serviciu se aprobă de Guvern. Unităţile cu autonomie financiară pot stabili în contractul colectiv de muncă mărimi sporite ale acestor compensaţii.

Ce diurne se acordă și care este plafonul pentru cazare?

În cazul deplasărilor în interiorul țării, diurnele care se acordă variază între 75 și 100 de lei. Cele mai mari diurne se dau pentru deplasările în Capitală, pentru care a fost stabilit și plafonul limită de cazare între 315 și 420 de lei. Sumele sunt diferite și sunt acordate diferențiat funcționarilor de rang înalt și celor publici.

Diurnele și plafonul limită de cazare, pentru deplasările în străinătate, variază de la o țară la alta.

Rusia (Oraşele Moscova şi Sankt Petersburg)

diurnă: 40-50 de euro;

plafon limită de cazare: 220 – 250 de euro;

Ucraina

diurnă: 35- 40 de euro;

plafon limită de cazare: 140  -150 de euro;

Canada

diurnă: 50 – 70 de euro;

plafon limită de cazare: 170 – 180 de euro;

Elveția

diurnă: 80 –  100 de euro;

plafon limită de cazare:  260 – 300 de euro;

New York, SUA

diurnă: 100 – 120 dolari;

plafon limită de cazare: 300 –  350 de dolari;

România

diurnă: 30 – 40 de euro;

plafon limită de cazare: 120 – 140 de euro.

Potrivit Regulamentului cu privire la delegarea salariaţilor entităţilor din Republica Moldova, normele diurnelor sunt diferenţiate pe categorii, ţinându-se cont de posturile deţinute de salariaţii delegaţi, de scopul şi caracterul misiunii.

Dacă timpul aflării salariatului în statele de tranzit depăşeşte 24 de ore sau pe parcursul itinerarului (tur-retur) de deplasare au loc staţionări forţate, cu aflarea în hotel în statul de tranzit pe timpul nopţii, diurnele pentru zilele menţionate se plătesc conform normei stabilite pentru acel stat. În celelalte cazuri diurnele se achită potrivit normei stabilite pentru punctul de destinaţie (delegare).

Pentru zilele de plecare şi sosire diurnele se plătesc în mărime de 100% din normele stabilite. În cazul delegării pentru o singură zi în teritoriul Republicii Moldova, diurnele nu se plătesc, iar peste hotarele țării, diurnele se plătesc în mărime de 50% din norma stabilită. Dacă durata deplasării peste hotarele Republicii Moldova depăşeşte 30 de zile calendaristice, cuantumul diurnei se reduce cu 20% pentru fiecare zi suplimentară.

În cazul în care organizatorul acordă delegatului mijloace financiare sub formă de diurnă, burse, alte plăţi pentru compensarea cheltuielilor curente, entitatea care l-a delegat nu achită acestuia diurna stabilită. Dacă mijloacele financiare acordate de organizator pentru o zi sunt mai mici decât normele pentru diurnă stabilite, entitatea care a delegat va compensa diferenţa la prezentarea documentelor confirmative.

La delegarea unei persoane în două şi mai multe ţări, diurna pentru ziua deplasării dintr-o ţară în alta se plăteşte în mărime de 100% în valută străină. Pentru reţinerea nemotivată în drum, diurna nu se plăteşte şi cheltuielile de locaţiune nu se compensează.

Care este valoarea diurnelor și plafoanele limită de cazare, vedeți aici.