Cu cât vor fi majorate salariile profesorilor începând cu 1 septembrie 2017

  • 20 iul. 2017, 11:14
  • 722

Salariile profesorilor din învățământul general şi profesional-tehnic va crește, începând cu data de 1 septembrie 2017. Un anunț în acest sens a fost făcut azi de reprezentanții Executivului.

Pavel Filip a menţionat că se impune o abordare complexă a problemelor din ramură şi anume: implementarea reformei salarizării şi reformarea sectorului educaţiei, astfel încât acesta să devină unul eficient.

În urma discuţiilor, părţile au convenit asupra majorării salariilor cadrelor didactice din învăţământul general şi profesional-tehnic cu 11,3 %, începând din 1 septembrie anul curent. 

Cuantumul mijloacelor financiare necesare pentru asigurarea acestei creşteri salariale pentru cadrele didactice, pentru 3 luni ale anului 2017, este estimat la aproximativ 94 milioane de lei.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, cuantumul salariului lunar mediu pe economie, prognozat pentru anul curent, este de 5600 de lei.