Companiile internaționale care trec la săptămâna cu 4 zile de lucru

  • 17 dec. 2018, 11:35
  • 3 142

Să lucrezi patru zile pe săptămână, dar să fii plătit pentru cinci pare prea frumos să fie adevărat însă o serie de companii din întreaga lume, care au decis să încerce săptămâna de lucru de patru zile, au descoperit că aceasta duce la o productivitate mai mare, un personal mai motivat şi mai puţină epuizare.

„Este mult mai sănătos şi facem o treabă mai bună dacă nu avem un program de lucru infernal", a declarat Jan Schulz-Hofen, fondatorul companiei germane de software Planio, care a introdus săptămâna de lucru de patru zile pentru cei 10 angajaţi la începutul acestui an, transmite Agerpres.

În Noua Zeelandă, compania de asigurări Perpetual Guardian a înregistrat o scădere a stresului şi o creştere a gradului de implicare a personalului după ce la începutul anului a testat un program de lucru de 32 de ore pe săptămână.

Chiar şi în Japonia, guvernul încurajează companiile să permită ziua de luni liberă, chiar dacă alte scheme destinate să îi încurajeze pe angajaţi să lucreze mai puţin nu au avut efect, în această ţară unde angajaţii sunt renumiţi pentru că sunt dependenţi de muncă.

Confederaţia sindicală Trades Union Congress (TUC) din Marea Britanie militează pentru ca întreaga ţară să facă trecerea la săptămâna de lucru de patru zile, până la finele acestui secol, o iniţiativă sprijinită de Partidul Laburist, de opoziţie. "Aceasta ar reduce stresul provocat de încercarea de a echilibra munca şi viaţa personală şi ar îmbunătăţi egalitatea de gen. Companiile care au încercat săptămâna de lucru de patru zile susţin că duce la o mai bună productivitate şi o bunăstare a personalului", a declarat economistul TUC, Kate Bell.

La rândul său, Lucie Greene, expert la firma de consultanţă J. Walter Thompson, susţine că există o opoziţie faţă de programul de lucru prelungit, opoziţie evidenţiată de valul de critici apărut după ce patronul de la Tesla, Elon Musk, a publicat pe Tweeter mesajul "nimeni nu a schimbat lumea cu un program de lucru de 40 de ore pe săptămână". "Oamenii încep să renunţe la un program de viaţă digitală de tip 24 de ore din 24 şi să conştientizeze că există unele probleme de sănătate mentală care apar prin faptul că eşti conectat tot tipul la muncă", susţine Lucie Greene.

Un sondaj efectuat recent în rândul a 3.000 de angajaţi din opt ţări printre care SUA, Marea Britanie şi Germania a descoperit că aproape jumătate dintre respondenţi au declarat că ar putea foarte uşor să îşi rezolve atribuţiile de serviciu în cinci ore pe zi, dacă nu ar fi întrerupţi, pe primul loc fiind angajaţii din SUA, în rândul cărora 49% au declarat că fac ore suplimentare.