Către anul 2030, Moldova va fi o țară în care oamenii vor dori să trăiască

  • 19 nov. 2018, 12:10
  • 2 559
  • 13

Principalul document de planifi­care strategică al țării, Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2030”, a fost aprobat, pe 8 noiem­brie, de Guvernul de la Chișinău. Deoarece este incontestabil rolul sindicatelor în promovarea acestui document, liderii sindicali din te­ritoriu au participat la un seminar cu tema Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) incluse în Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite (ONU), Strategia Națională de Dez­voltare „Moldova 2030”. În cadrul evenimentului a fost pus în discuție rolul sindicatelor în implementarea acestor documente de politici.

Strategia, fiind orientată spre sporirea calității vieții cetățenilor, conține priorități sectoriale de dezvoltare pe termen lung. Aceasta urmărește centrarea politicilor publice din Republica Moldova pe proble­mele, interesele și aspirațiile oamenilor. De asemenea, documentul va contribui la dis­tribuirea strategică a resurselor bugetare și instituționale, în funcție de obiectivele sta­bilite pentru cei patru piloni de bază, pre­cum sunt economia durabilă și incluzivă, capital uman și social robust, instituții one­ste și eficiente și mediu ambiant sănătos.

La elaborarea Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030” au participat zece grupuri de lucru interministeriale, din care au făcut parte reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, ai societății civile, ai mediului de afaceri și ai celui academic,  ai sindicatelor etc.

„Toate scopurile incluse în strategia de dezvoltare durabilă sunt îndreptate spre ridicarea bunăstării populației. Noi sun­tem reprezentanții salariaților și trebuie să recunoaștem un lucru. Astăzi, Moldova nu poate să se mândrească în ceea ce privește nivelul de trai, fiindcă salariile sunt foarte proaste. La acest capitol, suntem mai jos decât Albania. Astăzi, PIB-ul este sub 4000 de dolari pe cap de locuitor. Suntem săraci, iar principala problemă, cea mai dureroa­să, este migrația. Dacă condițiile vor fi mai bune, oamenii nu ar fi nevoiți să plece. Iată care-i strategia noastră: să fie locuri de muncă bune, plătite pe potrivă, nivelul de trai să fie ridicat”, a declarat Oleg Budza, președintele CNSM, în cadrul seminarului cu liderii sindicali din teritoriu.

Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, la rândul său, a menționat că, în cazul de față, sindicatele, în calitate de partener social cu Guvernul, își pot asuma rolul de a promova strategia în unitățil e economice, acolo unde sunt organizații sindicale.

În Strategia Națională de Dezvolta­re până în anul 2030 au fost stabilite 10 Obiective de Dezvoltare Durabilă la ni­vel național, printre care garantarea edu-cației de calitate, asigurarea unei guvernări eficiente, creșterea accesului cetățenilor la infrastructură şi ameliorarea condițiilor de muncă. Pentru fiecare din cele 10 obiecti­ve au fost analizate situația curentă, facto­rii de bază ai vulnerabilității oamenilor, fi­ind formulată viziunea strategică și trasate acțiunile prioritare.

Ion Gumene, directorul programului „Politici publice și reforma administrației publice” din cadrul Centrului Analitic Inde­pendent „Expert–Grup”, a spus că Republi­ca Moldova urmează să realizeze politici concentrate pe diferite domenii, pornind de la necesitățile țării, perspectivele de dezvoltare, contextul existent, centrate pe nevoile reale ale populației.

Aliona Ursoi, șef adjunct interimar în Direcția coordonare politici și priorități de la Cancelaria de Stat, a menționat, la rân­dul său: „către anul 2030, Republica Mol­dova va deveni o țară în care oamenii vor dori să trăiască și de care își vor lega visele și aspirațiile, o țară pe care părinții o vor vedea ca loc bun de trai pentru copiii lor”.

Activitatea a fost organizată de CNSM cu suportul Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC) și al Organizației Inter-naționale a Muncii (ILO), dedicată Obiecti­velor de Dezvoltare Durabilă.