Cât va costa polița de asigurare în 2017

  • 12 dec. 2016, 13:05
  • 13 117
  • 18

Deputații majorității parlamentare au aprobat proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2017. Documentul prevede venituri în sumă de 6.141.657,4 mii lei şi cheltuieli în sumă de 6.234.451,3 mii lei, cu un deficit de 92.793,9 mii lei. Comparativ cu anul 2016, este prognozată majorarea veniturilor cu 5,2% și a cheltuielilor cu 6,8%.

La momentul dezbaterii și adoptării în prima lectură a proiectului în sala de ședințe a Parlamentului se aflau doar 53 de deputați, membri ai majorității parlamentare.

Conform proiectului, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, calculate în formă procentuală, se stabilesc în mărime de 9%, la nivelul anului 2015. Mărimea poliței de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă se stabilește în sumă de 4.056 lei per persoană (la nivelul anului 2015), cu păstrarea reducerilor prevăzute pentru anul 2016.

Tot ieri, Parlamentul a aprobat în prima lectură Legea bugetului de stat pentru anul 2017 și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul viitor. Proiectele urmează a fi adoptate în lectura a doua care, potrivit președintelui Comisiei economie, buget și finanțe, Ștefan Creangă, va fi și ultima.