Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a publicat în Monitorul Oficial de astăzi, 17 noiembrie curent, Balanța timpului de lucru pe anul 2018.
Astfel, în anul viitor, vom avea 303 zile lucrătoare, în cazul săptămânii de lucru cu 6 zile, iar cei care au saptămănă de lucru de 5 zile, vor munci 251 de zile.
Referitor la numărul de ore, specificăm că în cazul celor care muncesc în intervalul luni-sâmbătă, numărul orelor este 2011, iar cei care au o săptămână de lucru de 5 zile, vor dedica serviciului, în total, 2002 ore.
Totodată, potrivit Hotărârii publicate, în anul viitor ne vom odihni în următoarele zile, declarate zile de sărbătoare:
— 1 ianuarie — Anul Nou;
— 7 și 8 ianuarie — Nașterea lui Isus Hristos (Crăciunul pe stil vechi);
— 8 martie — Ziua internațională a femeii;
— 8,9 aprilie — prima și a doua zi de Paște conform calendarului bisericesc;
— 16 aprilie — ziua de luni la o săptămână după Paște (Paștele Blajinilor);
— 1 mai — Ziua internațională a solidarității oamenilor muncii;
— 9 mai — Ziua Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru independența Patriei;
— 27 august — Ziua Independenței;
— 31 august — sărbătoarea „Limba Noastră”;
— 25 decembrie — Naștere lui Isus Hristos (Crăciunul pe stil nou);
— Ziua Hramului bisericii din localitatea respectivă, declarată în modul stabilit de consiliul local al municipiului, orașului, comunei sau satului.