ASP amintește: Moldovenii pot deține concomitent două pașapoarte valabile

  • 20 sept. 2018, 11:07
  • 2 751

Agenția Servicii Publice reamintește cetățenilor Republicii Moldova că aceștia pot deține concomitent două pașapoarte valabile cu condiția ca datele personale ale titularului să fie identice.

Doritorii pot solicita eliberarea unui nou pașaport în timp ce călătoresc în temeiul pașaportului valabil obţinut anterior. Totodată, deţinerea celui de-al doilea paşaport îi oferă posesorului posibilitatea de a aplica pentru obţinerea unei alte vize în timp ce utilizează primul document.

Cererea pentru eliberarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova  poate fi depusă la oricare Centru Multifuncțional al Agenției Servicii Publice sau Serviciu eliberare a actelor de identitate, indiferent de locul înregistrării la domiciliu sau la reședință al solicitantului. Pentru a beneficia de această oportunitate cetăţenii moldoveni aflaţi în străinătate pot să se adreseze la misiunea diplomatică sau oficiul consular al Republicii Moldova din statul de reşedinţă.

Pentru obținerea celui de al doilea pașaport nu este obligatorie prezentarea certificatelor de stare civilă, dacă în starea civilă și în datele cu caracter personal ale solicitantului nu au intervenit schimbări.

Informații suplimentare cu privire la lista documentelor necesare, termenele, tarifele și taxele  pentru  eliberarea paşaportului pot fi vizualizate pe site-ul Agenției sau apelând la numărul de telefon 14909 (tarif local).

ASP amintește că începând cu 10 octombrie 2018 vor intra în vigoare amendamentele operate la Legea nr. 273-XIII din 9 noiembrie 1994, ce prevăd optimizarea proceselor de eliberare a actelor de identitate şi de asigurare a dreptului constituţional al cetăţenilor la libera circulaţie.

Potrivit noilor reglementări, termenul de valabilitate al paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova a fost extins de la 7 la 10 ani pentru solicitanţii cu vârsta peste 16 ani. De asemenea, solicitanţii actelor de identitate nu vor mai prezenta documentul ce atestă grupa sangvină.