Guvernul fondează o agenție care va administra toate companiile de stat. Potrivit unui proiect prezentat pentru consultări publice, Agenţia Proprietății Publice va prelua de la toate ministerele și autorităţile administrative centrale din subordinea Guvernului, precum şi autorităţile administrative din subordinea acestora, întreprinderile în care acestea exercită funcția de fondator.
Agenţia va avea misiunea de a asigura implementarea politicii statului în domeniile administrării şi deetatizării proprietății publice, a parteneriatelor publice – private, exercitând, în numele Guvernului, funcţiile de fondator al întreprinderilor de stat şi de deţinător de acţiuni (părţi sociale) în societățile comerciale cu capital integral sau parţial de stat.
Potrivit proiectului, printre întreprinderile de stat, care vor fi administrate de Agenţia Proprietăţii Publice, sunt:
- Î.S. ”Aeroportul Internaţional Chişinău”;
- Î.S. ”Centrul de Expertiză şi Evaluare”;
- Î.S. ”Centrul Auto Specializat “Nistru-Tavria”.
După aprobarea prouiectului, în termen de șase luni, Agenția va prelua toate întreprinderile de la ministere și autorităţi administrative.
Noua instituție va asigura implementarea unui sistem informațional, disponibil pe pagina sa web oficială, prin care va face publice datele operative şi financiare pentru fiecare entitate în parte, privind activitatea operațională a întreprinderilor de stat și a societăților comerciale controlate de stat. Sistemul va include informații despre:
- numărul personalului angajat;
- rentabilitatea capitalului angajat (ROCE);
- ponderea cheltuielilor operaționale raportat la cifra de afaceri;
- ponderea cheltuielilor de personal, în total cheltuieli operaționale;
- raportul dintre capitalul propriu și capitalul total al entității;
- raportul dintre investițiile brute în mijloacele fixe și capitalul total;
- nivelul mediu de salarizare;
- remunerarea personalului de conducere;
- nivelul datoriilor pe termen mediu şi lung.
Agenţia Proprietății Publice va avea un director general şi doi directori generali adjuncți care vor fi numiți de Guvern. În total, în cadrul instituției vor fi angajate 52 de persoane. Autorii susțin că implementarea proiectului necesită alocarea mai multor bani din bugetul de stat. Estimativ, cheltuielile bugetare se vor majora cu aproximativ 1,1 milioane de lei anual. Pentru acest an este nevoie de circa 160 de mii de lei, care vor fi oferiți din contul alocațiilor aprobate în bugetul de stat pentru implementarea Strategiei de reformă a administrației publice.
Ce sarcini va avea Agenția în domeniul administrării proprietății publice și cum vor fi numiți șefii companiilor de stat, vedeți aici.