„Noi avem mai mulţi lucrători peste hotare decât în Moldova. În ultimii 15 ani oamenii au transmis acasă de peste hotare 27 de miliarde de dolari, iar salariul în Moldova a fost de 19 miliarde. Deci, noi aici am câştigat mai puţin decât remitenţele de peste hotare”, spune expertul.
Potrivit lui, salariul mediu în Republica Moldova este cel mai mic din Europa, de 212 euro. Expertul consideră că cel mai grav este faptul că în interiorul sistemului de salarizare fiecare al treilea om primeşte un salariu mai mic de 3000 de lei, deşi salariul mediu pe economie constituie 6000 de lei. În domeniile culturii şi învăţământului, fiecare al doilea primeşte un asemenea salariu. „Noi nu vorbim aici de un pensionar, dar vorbim despre persoana care trebuie să-şi întreţină copiii şi părinţii”, spune Veaceslav Ioniţă.
În opinia expertului, un alt element care creează sărăcie este pensia. Se consideră că un pensionar îşi trăieşte cu demnitate viaţa atunci când primeşte o pensie ce constituie 42% din salariul mediu în stat. Respectiv, pensia medie în Republica Moldova ar trebuie să constituie 2500 de lei. „La noi, în 2011, salariul era de 3000 de lei, iar pensia 900 de lei. Acum salariul este de 6000, iar pensia medie ar trebui să fie 1800 de lei, dar este 1400. Dacă în anul 2011 pensia era 30% din salariul mediu, care e foarte puţin, acum ea a ajuns la 25%. Deci, pensionarul nostru este cu mult mai sărac”, spune Veaceslav Ioniţă.
Deputatul socialist Grigore Novac a menţionat că cetăţenii Republicii Moldova, în mare parte, trăiesc la limita sărăciei. Practic, fiecare familie are pe cineva plecat la muncă peste hotare pentru a-şi întreţine membrii. Potrivit lui, situaţia din ţară este mult mai gravă decât reflectă sondajele de opinie publică. Deputatul spune că nu este de mirare că reformele iniţiate după 2009 nu au dat rezultate pentru că acestea au legătură cu direcţia greşită în care se orientează ţara. „Pentru reformele care s-au propus au fost alocate de către europeni milioane, zeci de milioane, sute de milioane, însă rezultatul, cu regret, este cu totul altul decât au fost aşteptările”, spune Grigore Novac. Deputatul explică acest lucru prin faptul că o bună parte din banii acordaţi nici nu au ajuns la destinaţie.