Situația de la SA „Moldovahidromaș” va fi examinată de Procuratură

  • 1 iun. 2020, 11:37
  • 1 373

Federația Sindicatelor Angajaților din Industria Constructoare de Mașini și Aparate și Învățământul Profesional „SindRăutMaș” a de­pus o sesizare la Procuratura mu­nicipiului Chișinău, Oficiul Cioca­na, în care solicită ca aceasta să se pronunțe pe marginea situației în care s-a ajuns la Uzina de Pom­pe „Moldovahidromaș” SA privind restanțele la plata cotizațiilor sindicale.

Potrivit lui Efim Bajureanu, președintele comitetului sindical de la SA „Moldovahidromaș”, și vicepreședinte al Federației „SindRăutMaș”, în mai 2018, conducerea SA „Moldovahidromaș” a stopat transfe­rarea cotizațiilor sindicale colectate de la angajații membri de sindicat.

„În acele timpuri, nu existau restanțe salariale, nu se înregistra neplata impozi­telor la stat. Membrii comitetului sindical au purtat negocieri cu administrația între­prinderii, cu Consiliul de Administrație al Acționarilor pe tot parcursul anului 2018. În prima jumătate a anului 2019, în discuții s-a implicat și Federația „SindRăutMaș”, iar în a doua jumătate a anului – Confederația Națională a Sindicatelor. Rezultatul nego­cierilor a fost același – promisiuni serioa­se”, a constatat liderul sindical.

„Începând cu iulie 2019, s-au creat restanțe la salarii pentru mai mult de două luni. La 22.10.2019, Inspectoratul Muncii al Sindicatelor a întocmit un proces-verbal privind încălcările din partea angajatorului, depistate la întreprindere. E vorba de ne­respectarea termenelor de achitare a sala­riilor, netransferarea cotizațiilor sindicale în contul organului sindical, precum și de alte încălcări. La 16.12.2019, Inspectoratul de Stat al Muncii a stabilit, de asemenea, termenul de 30 de zile pentru înlăturarea încălcărilor scoase la iveală. Însă și până la pandemie nu s-a schimbat nimic spre bine, din păcate. La 16.04.2020, la între­prindere se înregistra o astfel de situație: restanțe salariale, pentru perioada octom­brie 2019 – februarie 2020, în valoare de 4 mln. 459 de mii de lei, datorii la tran­sferul de cotizații sindicale, pentru perioa­da mai 2018 – februarie 2020, în valoare de 297 de mii de lei. Întreprinderea este în șomaj tehnic deplin, de la 30 martie până la 31 mai curent”, a detaliat Efim Bajureanu.

Spații de producție transformate în depozite

Sursa citată a ținut să amintească pre­cum că în mod similar și-au încheiat activi-tatea așa giganți ai industriei țării, cum ar fi Uzina de Frigidere, Uzina de Mașini Agri­cole, Uzina de Tractoare, „Alimentarmaș”, „Introscop” și alte întreprinderi. „Pe te­ritoriul lor activează în prezent buticuri, întreprinderi de producere a cablajelor, iar unele spații sunt date în arendă pen­tru depozitare, ceea ce este specific țărilor de mâna a treia și corespunde intereselor unor politicieni”, a opinat vicepreședintele Federației „SindRăutMaș”.

Până la pandemia de coronavirus, la SA „Moldovahidromaș” se produceau pompe chimice de diferite tipuri, folosite pe larg la întreprinderile chimice, de prelucrare a petrolului, în industria metalurgică şi în alte domenii. O bună parte a acestor pompe erau exportate.

Vasile Patrașcu, consilierul președintelui CNSM, ne-a dezvăluit că restanțe la pla­ta cotizațiilor sindicale au mai fost în­registrate și la o instituție concertistică din Chișinău, precum și la întreprinderi agricole din raionul Ocnița. Oleg Budza, președintele CNSM, a propus completarea legislației, astfel ca angajatorii care admit restanțe la plata cotizațiilor sindicale să fie amendați. Liderul sindical a adus exemplul Azerbaidjanului, țară în care pentru astfel de încălcări se aplică o amendă de 1000 de dolari SUA.