Omagiu adus medicilor la trei luni de la primul caz de COVID-19 în Moldova

  • 17 iun. 2020, 14:56
  • 687

Recent s-au împlinit trei luni de când în Republica Moldova a fost înregistrat primul caz pozitiv de COVID-19. În acest interval de timp au fost infectate peste 10.300 de persoane, iar mai mult de 400 de bolnavi au pierdut lupta cu temutul virus. Printre cei mai afectați sunt lucrătorii medicali. În aceste trei luni grele s-au infectat peste 1800 de ca­dre medicale, iar 19 au decedat.

Pentru a le cinsti memoria lucrătorilor din prima linie, pe 7 iunie curent, în scuarul Catedralei „Sfânta Teodora de la Sihla” din Chișinău s-au adunat persoane în halate albe și oameni de rând pentru a aduce un omagiu medicilor din prima linie și celor care și-au pierdut viața din cauza corona­virusului.

Slujitorii bisericii s-au rugat pentru cei plecați, dar și pentru sănătatea lucrătorilor medicali care continuă să lupte ca să sal­veze sănătatea și viața pacienţilor. Persoa­nele angajate în sistemul medical prezente la slujba religioasă, profund emoționate de eveniment, au mulțumit preoților că se roagă pentru sănătatea lor, dar le-au ce­rut și oamenilor să fie precauți, fiindcă pu­terile lor de a lupta sunt la limită. Au fost trei luni lungi, epuizante, în care au muncit sufocându-se în costumele de protecție și, totodată, având emoții pentru bolnavi, dar și pentru sănătatea lor personală și a între­gii lor familii. Unii, pentru a-i proteja pe cei dragi, locuiesc separat. Au fost trei luni în care mulți i-au auzit doar la telefon.

„Este un act de binefacere pentru sus­ţinerea cadrelor medicale în perioada asta grea a pandemiei”. „Noi, ca medici, cre­dem că, prin cunoştinţele noastre şi cu ajutorul Domnului, să ieşim din acest im­pas”, „Credința în Dumnezeu ne-a păzit de această boală”, au spus medicii prezenți la eveniment.

Slujba religioasă de pomenire a celor decedați, dar și omagiu pentru munca depusă de către lucrătorii medicali a fost organizată la iniţiativa preotului Ioan Ciun­tu de la Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla”.

„Ne-am gândit pe cât e de mare ziua aceasta, Duminica Mare, aşa e şi mărimea unui suflet, a unui doctor care se dăruieş­te, care pune suflet pentru aproapele său. Se duc doctori tineri, surori medicale, me­dici care viaţa întreagă şi-au dus misiunea cu sfinţenii şi evident că noi, ca şi biserică, trebuie să fim recunoscători”, a declarat preotul Ioan Ciuntu.

Sindicatele trag semnale de alarmă

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în ultimele două săptămâni a fost înregistrat cel mai mare număr de cazuri de COVID-19, confirmate prin analize de laborator. Nicolae Furtună, directorul Agenției Naționale pentru Sănă­tate Publică (ANSP), pune această creștere pe seama relaxării unui șir de restricții, fiind redeschise piețele, fiind permis accesul în parcuri, relansat transportul internațional, redeschise centrele comerciale etc.

În aceste trei luni, Federația Sindicală „Sănătatea” a insistat, a făcut demersuri, a organizat întruniri cu conducerea Ministe­rului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pentru a-i atenționa pe oficiali să fie res­pectate drepturile salariaților din domeniul medical, să le fie organizate condiții de muncă sigure, să fie remunerați pe potriva eforturilor și a sacrificiului.

Igor Zubcu, vicepreședinte al Federației Sindicale „Sănătatea”, a făcut o analiză a modului în care a schimbat pandemia piaţa forţei de muncă în Republica Moldova. Ast­fel, numărul locurilor vacante în domeniul sănătății a crescut cu 30 la sută în ultimele trei luni. Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, la începutul lu­nii iunie, spitalele din ţară duceau lipsă de 372 de specialiști, ceea ce este cu 89 mai mult decât la sfârșitul lunii februarie.

„Potrivit ultimului raport, numărul locu­rilor vacante pentru medici generaliști şi de familie s-a dublat de la începutul anului. A venit timpul ca aplauzele dedicate me­dicilor să fie transformate în majorări de salariu”, a conchis Igor Zubcu.