În următoarele zile vor fi inventariate toate suprafeţele agricole din ţară

  • 29 apr. 2020, 12:10
  • 537

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, a dispus ca până săptămâna următoare să fie efectuată inventarierea tuturor suprafețelor agricole semănate cu culturi cerealiere de toamnă și primăvară, pentru a stabili situația actuală, a analiza gradul de afectare de secetă și a efectua măsuri agrotehnice diferențiate. Decizia a fost luată după o ședință de lucru cu cei mai mari producători din ţară care cultivă cereale, precum și cu reprezentanții tuturor instituțiilor științifice de cercetare în domeniu, transmite MOLDPRES.

„În contextul secetei hidrologice înregistrate pe întreg teritoriul țării, am dispus ca, până în primele zile ale lunii mai, direcțiile agricole din raioane, împreună cu gospodăriile specializate să efectueze inventarierea tuturor suprafețelor semănate pentru a cunoaște cu exactitate situația culturilor cerealiere, în fiecare localitate. Împreună cu mediul academic să analizăm și să decidem ce acțiuni, măsuri agrotehnice întreprindem pentru asigurarea unei producții stabile și pentru redresarea situației în agricultură”, a subliniat ministrul.

Potrivit reprezentanților Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp (ICCC) „Selecția”, în ultimele șase luni, cantitatea totală de precipitații atmosferice a fost cu 127,5 mm mai mică decât media anuală, temperatura medie a aerului a fost cu 3,70 C mai mare decât media anuală, iar din această cauză, în prezent, rezerva de apă accesibilă în sol (în stratul 0-200 cm) este de trei ori mai mică decât media multianuală.

„Stresul hidric și cel termic au compromis semănăturile grânelor de toamnă amplasate îndeosebi după premergătorii târzii așa ca floarea-soarelui și porumbul la boabe. O situație similară s-a creat și la hrănirea cu doze exagerate de azot a grânelor în primăvară. O situație mai bună se atestă acolo unde grâul de toamnă a fost semănat după rapița de toamnă, mazăre și alte culturi cu termen de recoltare timpuriu”, a explicat Boris Boincean, doctor habilitat, profesor cercetător, director interimar al ICCC „Selecția”.

Potrivit sursei citate, este nevoie de maximă precauţie la luarea deciziei finale referitor la reînsămânțarea suprafețelor cu grâu, criteriile de bază fiind numărul de plante viabile la un metru, uniform repartizate și viabilitatea nodului de înfrățire.

„Dacă în perioada următoare nu vor fi precipitații, situația se va agrava pe suprafețele unde grâul și orzul de toamnă au fost semănate după floarea-soarelui și porumb. În această situație nu este târziu ca aceste masive să fie semănate cu culturi agricole ce au o perioadă de vegetație mai scurtă, dar trebuie să fie respectate normele de însămânțare și de utilizare a erbicidelor. Totodată, dacă vor cădea precipitații, trebuie să păstrăm suprafețele unde există șansa de a recolta cel puțin 1,5-2 tone per hectar, ce vor putea fi utilizate pentru însămânțarea loturilor și de a evita importul semințelor”, a estimat Boris Boincean.

Codul galben de secetă hidrologică a fost anunţat în Republica Moldova încă la începutul lunii martie, şi de atunci tot este menţinut de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, fiind în prezent valabil până la data de 8 mai.