Domeniile unde încă se plătesc salarii de 1.000 - 2.900 de lei

  • 10 dec. 2019, 11:38
  • 1 548
  • 5

Datele Serviciului Fiscal de Stat relevă că în țara noastră sunt sectoare şi companii ce continuă să achite salarii de 3-5 ori mai mici decât salariul mediu pe economie.

Și aceasta în pofida măsurilor de relaxare fiscală luate un an în urmă de către Guvernul Filip, dar și acțiunilor de conformare a contribuabililor întreprinse de Fisc în segmente ale economiei naționale prioritare pentru monitorizare, transmite  Mold-street.com.

Salarii de 1.176 lei achitate în agricultură

Astfel în primele 9 luni ale acestui an, salariul mediu lunar la contribuabilii, monitorizați de Fisc prin prisma Programului de conformare, a constituit doar 2.358 de lei (circa 120 de euro pe lună).

Chiar dacă este în creștere cu 18%, față de anul 2018 (1.995 lei), acesta este de trei ori şi ceva mai mic decât salariul mediu pe economie.

Datele Fiscului arată că în primele 9 luni ale acestui an cele mai mici salarii au fost achitate de agenţii economici din agricultură - doar 1.176 de lei pe lună, adică de aproape 6 ori mai puţin decât salariul mediu pe economie în trimestrul III al anului 2019.

Un astfel de salariu este sub limita sărăciei.

Anul trecut însă salariul mediu în agricultură, la agenţii economici monitorizaţi de Fisc nu ajungea nici la o mie de lei, adică era de aproape 50 de euro.

În restaurante se plătesc doar 2.269 lei pe lună

Urmează restaurantele și alte activități de servicii de alimentație cu un salariu mediu de doar 2.269 lei, ceea ce este de trei ori şi ceva mai puţin decât media pe economie. Anul trecut salariul mediu plătit de restaurante nu depăşea nici 1.850 de lei pe lună.

Pe trei se află întreținerea și repararea autovehicolelor - cu 2.390 de lei, apoi serviciile de înfrumusețare/îngrijire și sănătate - cu 2.555 lei şi transportul - cu doar 2.674 de lei pe lună. În construcţii salariul mediu a fost de 2.895 lei pe lună, cu 11% mai mare decât în 2018.

Serviciul Fiscal de Stat a stabilit pentru anul 2019 următoarele segmente ale economiei naționale cu risc sporit de neconformare fiscală, care sunt prioritare pentru monitorizare și anume: 

❖ Construcția;
❖ Agricultura;
❖ Restaurante și alte activități de servicii de alimentație;
❖ Transport;
❖ Servicii de înfrumusețare/îngrijire și sănătate;
❖ Întreținerea și repararea autovehicolelor;
❖ Comerțul cu ridicata a produselor alimentare;
❖ Persoanele fizice posibili subiecți ai aplicării metodelor și surselor indirecte de estimare a veniturilor.