CNAS vine cu precizări pentru doritorii de a-și reexamina pensiile

  • 7 iul. 2020, 8:05
  • 1 503

Doritorii de a-și reexamina pensia trebuie să depună solicitarea cu o lună mai devreme, pentru a primi sumele de bani conform cererii. Despre asta anunță CNAS pe pagina oficială. 

„Ne adresăm către potenţialii beneficiari de această prestaţie socială că ei pot depune solicitarea pe parcursul lunii iulie, pentru a primi pensia reexaminată din luna august, curent. De menţionat, că până la sfârşitul lunii curente mai sunt unsprezece zile pentru a depune dosarul pentru reexaminarea pensiei – 7, 8, 13, 14, 15, 20, 21, 22, 27, 28, 29 iulie.

Totodată, cei care din diferite motive nu vor reuşi să depună solicitarea respectivă, îşi pot realiza dreptul la reexaminarea pensiei şi în lunile următoare”, precizează responsabilii de la CNAS. 

Reamintim, că de la începutul lunii iulie, dreptul la reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă îl obţin beneficiarii de pensii stabilite după 1 ianuarie 1999, care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin zece ani.

Tot începând cu 1 iulie curent, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 59 de ani și va crește treptat până la 63 de ani până la 1 iulie 2028. Stagiul complet de cotizare pentru femei este de 32 de ani și va crește treptat până la 34 de ani.  În cazul bărbaţilor care intenţionează să-şi perfecteze pensia pentru limită de vârstă, aceștia trebuie să aibă 63 de ani și stagiu de cotizare de 34 de ani.  CNAS informează că atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei pensia pentru limita de vârstă se stabilește în condițiile unui stagiu minim de cotizare de cel puţin 15 ani. În sistemul public de pensii, cuantumul pensiei pentru limită de vârstă este calculat pe baza stagiului de cotizare realizat pe parcursul activității de muncă a solicitantului şi veniturilor care au constituit baza de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale.