Ce joburi vor dispărea și care sunt joburile viitorului

  • 30 mar. 2021, 11:48
  • 2 968
  • 2

Tehnologia informației, robotica, învățarea automată și inteligența artificială sunt și vor fi cele mai dinamice și inovative industrii. Ele vor crea cele mai multe roluri și responsabilități noi în viitor. Dacă acum câțiva ani imprimantele 3D, roboții și soft-urile pe post de asistenți, automobilele fără șofer sau noile tehnologii de comunicare ni se păreau departe sau scenarii SF, acum toate acestea sunt sau devin tot mai mult parte din viața noastră de zi cu zi.

Odată cu dezvoltarea lor, apar și noi joburi care vor fi la mare căutare, mai ales în domenii precum IT, automatizare, cercetarea spațială, energie și mediul înconjurător, medicină sau social-media.

Acum câțiva ani, nu știa nimeni ce înseamnă exact un chief innovation officer, asta pentru că nici nu exista acest rol în organigramă. Între timp, a devenit un rol important în dezvoltarea unei companii deoarece ideile originale aduc o eficiență mai mare, revoluționează diferite procese și domenii și implicit aduc profit companiei. La fel se poate vorbi și despre chief transformation officer, un rol care a devenit destul de căutat, mai ales în contextul impactului negativ asupra companiilor provocat de pandemie.

Numai dacă ne uităm la evoluția tehnologiei de comunicare și domeniul social-media putem observa cât de mult s-a schimbat viața noastră în ultimii ani și cât de mult se va schimba și în viitorul apropiat. Spre exemplu, dacă inițial Google permitea numai publicitate în motoarele de căutare, în prezent există mult mai multe tipuri de campanii și formate de publicitate. Având variante tehnice multiple, ține de creativitate să le completăm pentru a atinge obiectivele și audiențele dorite. De aceea, întâlnim tot mai multe roluri care îmbină creativitatea cu tehnologia și de care companiile au tot mai mare nevoie. Creative manager, analytics manager sau cybersecurity manager sunt roluri care vor fi tot mai mult căutate în perioada următoare.

Automatizarea și programele de software, de inteligență artificială, roboții pot desființa anumite locuri de muncă sau înlocui procese manuale din cadrul unor meserii, în principal cele slab plătite în prezent. Cel mai mare impact va fi simțit în domenii precum producția, transporturile, logistica sau customer service. Dar, pe de altă parte, cu ajutorul unor cursuri de formare sau specializări suplimentare, locurile de muncă respective vor fi înlocuite cu unele mai lejere și mai bine plătite. Deși noile tehnologii vor face ca anumite meserii existente astăzi să devină inutile, acestea vor duce la apariția unor noi roluri și specializări care, la rândul lor, vor crea noi locuri de muncă. Joburile erei digitale sunt și vor fi foarte bine plătite.

Alte roluri noi cu care ne vom întâlni tot mai mult în viitor sunt: gamification marketing director, chief automation officer, digital removalist, maritime virtual security officer, space tour guide, nanotech manager, genetic manager, analiștii în securitate cibernetică, designerii de avatari robotici, inginerii biomedicali. Cei care doresc să se reprofileze ar fi indicat să se orienteze către aceste zone și cursuri de specializare în robotică, inteligență artificială, programare și cursuri de alfabetizare digitală new media, securitate sau cibernetică. Un angajator apreciază motivația, flexibilitatea, deschidere către nou, adaptabilitate și dorinţa a învăța lucruri noi. Toate acestea cer un efort suplimentar și compromisuri, dar pot fi exact ceea ce ai nevoie atât din punct de vedere profesional, cât și salarial.

Însă dorința de a ține pasul cu tehnologia nu este suficientă, mai ales pentru tineri. Pentru ei, este esențial ca sistemul educațional să se reformeze și să pregătească noile generații pentru provocările cu care urmează să se confrunte în carieră.