Căpşunele autohtone, la mare căutare (VIDEO)

  • 4 mai 2020, 13:03
  • 773

Aromate, gustoase şi dulci. Căpşunele autohtone, crescute în sere, s-au copt şi se vînd ca pîinea caldă. Pandemia şi restricţiile impuse de autorităţi nu le-au afectat afacerea celor care au ştiut să se orienteze cu vînzările către mediul online. 

Un fermier din Căuşeni şi-a creat propriul site pe Internet prin intermediul căruia primeşte comenzile de la clienţii. Apoi, în cîteva ore, fructele sînt livrate la uşa acestora, transmite tvrmoldova.md. 

Mirosul de căpşuni timpurii inundă serele din Republica Moldova. În grădina familiei Gavriluţă, pe o suprafaţa de 20 ari, culesul este toi. 

„Dintr-un ar de asta s-ar putea de strîns la un cules la vreo 30, 40 maxim kilograme. Putem să spunem că sîntem la mijlocul culesului, mai avem de cules încă vreo zece zile de cules din sere”, a spus Viorel Gavriliță, fermier. 

Recolta e bogată şi în acest an şi este un motiv de bucurie. Însă de cînd s-au închis pieţele, Viorel Gavriluţă s-a tot gîndit unde îşi va vinde fructele. Şi-a creat un site prin intermediul căruia să ţină legătura cu clienţii. S-a dovedit că nu a dat greş. 

Chiar dacă serele se află în satul Copanca din Cauşeni, cei mai mulţi cumpărători sînt din Chişinău. 

Astfel, cu puţine resurse şi economisind timp, familia Gavriliţă vinde căpşunele la foc automat. Au cîştigat încrederea clienţilor pentru că oferă un produs ecologic şi sănătos. 

Familia Gavriluţă cultivă căpşuni şi în cîmp deschis. După ce se vor vinde cele din seră munca va continua iar fructele de pe plantaţie vor ajunge cît de curînd în magazinele din Chişinău.