Antreprenorii din industria turismului vor fi incluşi într-o hartă digitală

  • 2 iun. 2020, 15:21
  • 536

Antreprenorii din industria turismului își pot include locațiile într-o hartă digitală interactivă a destinaţiilor turistice de pe teritoriul țării, iar pentru aceasta trebuie să completeze un chestionar care colectează informații pentru baza de date a hărții. Acțiunea face parte din campania națională de promovare și susținere a turismului intern  #NeamPornit, lansată de Agenția de Investiții, transmite MOLDPRES.

Apelul este adresat agenților economici care prestează servicii turistice cu ofertă locală. Aici se includ operatori turistici și agenții de turism care dezvoltă și comercializează pachete turistice, cu sau fără cazare. De asemenea, agenții economici care prestează servicii de turism receptor, oferă tururi de o zi, de un weekend sau de o săptămână, dar și celor care propun experiențe de aventură și de divertisment.

Harta digitală, realizată în parteneriat cu compania „Simpals” va conține locații turistice populare, precum și dintre cele mai puțin promovate în țara noastră. Harta va fi bilingvă – în limbile română și rusă, cu posibilitatea de a fi tradusă ulterior în engleză, pentru a fi o sursă internațională ușoară în stabilirea traseelor turistice convenabile, în funcție de interese și distanțe.

Campania își propune să integreze în produsul turistic local diverse experiențe oferite de antreprenorii din regiuni, cum ar fi cele gastronomice, meșteșugărești, apicole, sportive și de aventură ușoară.

Campania națională #NeamPornit a fost lansată la sfârșitul lunii aprilie pe rețelele de socializare de către Agenția de Investiții, care promovează Moldova drept o destinație turistică cu experiențe autentice și neexplorate. Inițiativa are ca scop stimularea creării de oferte turistice locale și creșterea consumului produsului intern, în contextul în care sectorul ospitalității a fost dur lovit de efectele pandemiei de Covid-19.