34.000 de persoane au direcționat 2% din impozit către ONG-uri

  • 20 sept. 2019, 13:08
  • 808

Aproximativ 7,7 milioane de lei au fost direcționate către organizațiile neguvernamentale și cultele religioase în anul curent din impozitul pe venit achitat de cetățeni.

Potrivit Inspectoratului Fiscal, 34.066 de persoane fizice au redirecționat 2% din impozit către instituții necomerciale, așa cum permite legislația.

Comparativ cu anul precedent, numărul persoanelor în privința cărora FISC-ul a validat transferul de 2% din impozit s-a majorat cu 8.547 (+33,5% ), iar în comparație cu primul an de când a fost lansat mecanismul de desemnare procentuală (2017), numărul persoanelor a crescut cu 110%.

Potrivit legislației, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către asociațiile obștești, fundațiile și instituțiile private înregistrate în Republica Moldova care desfășoară activități de utilitate publică, dacă acestea își desfășoară activitatea timp de cel puțin un an până la solicitarea înregistrării în lista menționată și dacă nu au datorii la bugetul public național pentru perioadele fiscale anterioare.

De asemenea, de transferuri pot beneficia cultele religioase și părțile componente ale acestora înregistrate în Republica Moldova care desfășoară activități sociale, morale, culturale sau de caritate, care respectă aceleași condiții impuse de Fisc.