Cum îți sprijini copilul în găsirea primului job

  • 2 авг. 2019, 11:35
  • 1 037

Vara a început de ceva vreme, iar pentru mulți elevi de peste 16 ani sau proaspeți studenți aceasta este o perioadă numai bună de căutare a primului job. Dacă ai acasă un fiu sau o fiică care cochetează cu ideea de a-și găsi un loc de muncă pentru sezonul estival, îl poți sprijini în acest demers, respectând, desigur, niște limite.

Nu e nimic greșit în a-i da o mână de ajutor la căutarea primului job. Îi poți analiza atent CV-ul pentru a preveni anumite scăpări, dar și să vii cu o vorbă bună în cazul în care nu reușesc din prima să se angajeze. Mai jos găsești câteva recomandări importante pentru a-l ghida corect, lăsându-i totodată libertatea de a lua singur deciziile. 

Ajută-l să se orienteze spre ceva ce i-ar plăcea cu adevărat

Ce să faci: Nu e nimic în neregulă în a da sfaturi legate de carieră. Poți împărtăși lucruri legate de propria experiență la locul de muncă, dar nu e ok să-ți împingi copilul spre un anumit domeniu. Petreci o mulțime de ore pe săptămână, chiar și la primul job, și tocmai de aceea e important ca alegerea să-i aparțină în totalitate copilului tău.

Ce să nu faci: Există stereotipul conform căruia anumiți părinți își doresc ca fiul sau fiica lor să devină doctori sau avocați. Dar în loc să-l forțezi în această direcție întreabă-te mai degrabă dacă asta îl va face cu adevărat fericit și dacă i se potrivește cu adevărat. 

Ghidează-l de-a lungul procesului de angajare

Ce să faci: E indicat să discuți cu copilul tău despre întrebările care apar de-a lungul unui interviu de angajare, ba chiar să simulezi unul fictiv pentru a-l ajuta să vorbească cu mai multă relaxare la cel real. De asemenea, trebuie să-i explici un pic și care sunt detaliile unei oferte de muncă, cum ar fi salariul (diferența dintre cel net și brut), beneficiile și sarcinile pe care le are de îndeplinit.

Ce să nu faci: Nu lua decizii de angajare în numele copilului tău și nici nu-l presa să facă ceva ce nu-și dorește. S-ar putea să crezi că e o ofertă ideală pentru primul job, dar copilul tău va fi cel care va trebuie să meargă zilnic la muncă și să îndeplinească sarcinile care țin de ea. Și de aceea e esențial ca locul de muncă să fie, în primul rând, pe placul lui. 

Oferă-i un bun exemplu în găsirea primului job

Ce să faci: Împărtășirea unor povești pozitive despre propria experiență la locul muncă și ilustrarea unei etici profesionale solide sunt unele dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru copilul tău. De asemenea, este recomandată încurajarea adolescentului de a lucra pe perioada verii pentru a dezvolta abilități de bază.

Ce să nu faci: Evită să transformi acest moment într-o discuție despre tine și reușitele tale sau, dimpotrivă, eșecurile pe care le-ai avut. Fie că este vorba de un vis neîmplinit al tău, fie că-ți dorești ca și copilul tău să-ți calce pe urme, nu-i poți limita orizonturile. 

Sprijină-l în obținerea primului job

Ce să faci: Nu este nimic în neregulă cu faptul că dai de veste diverselor cunoștințe că fiul sau fiica ta își caută un loc de muncă pe perioada verii. Și-i poți face fără probleme o introducere informativă. Un alt mod prin care-ți poți ajuta copilul e să rogi o persoană din cercul tău de apropiați să-i permită copilului tău să i se alăture pentru o zi sau două la job pentru a vedea cum decurge o zi de lucru.

Ce să nu faci: Nu obține locul de muncă în locul copilului tău. Chiar dacă ai o intrare pe undeva, după ce i-ai făcut introducerea trebuie să te retragi pentru a-l lăsa pe el să-și câștige postul. Și, nu-l sfătui, sub nicio formă, să introducă informații false în CV sau să pluseze anumite calități pentru a reuși asta.