Ministra Sănătății promite salarii mai mari pentru medici

  • 1 авг. 2019, 9:52
  • 1 027
  • 1

Mai multe categorii de medici și personal medical vor avea salarii mai mari în curând. Declarația a fost făcută de ministra Sănătății, Ala Nemerenco în cadrul unui interviu pentru ZdG.md. Șefa de la Sănătate a precizat că în prezent sunt identificate resursele necesare pentru majorarea plăților salariale. Totuși, spune Nemerenco, medicii care adoptă un comportament agresiv în raport cu pacienții vor fi taxați dur.

„Cred că o să avem în curând o surpriză pentru personal la subiectul salariilor. O să înaintăm pas cu pas, pentru că nu avem fonduri prea mari pentru a crește salariile peste noapte la nivelul celor din Germania sau măcar din România. Dar am găsit resurse și sper să bucurăm o mare categorie de personal medical (medici, asistenți medicali, alt personal) și să venim cu o creștere considerabilă, nu doar 100-200 lei, însă nu deschid acum toate cărțile”, a declarat Ala Nemerenco.

Ministra Sănătății a specificat că odată cu majorarea salariilor vor fi create și altepolitici motivaționale pentru lucrătorii din sistemul medical:

„Vom majora indemnizația unică care astăzi e egală cu 45 mii de lei pentru medici și farmaciști și 36 mii de lei pentru personalul medical și farmaceutic cu studii medii până la 120 mii de lei și 96 mii lei corespunzător. De asemenea, analizăm posibilitatea de încadrare în programe de rezidențiat pe o anumită perioadă a rezidenților noștri. Aceasta ar oferi medicilor și rezidenților posibilitatea de a munci în condiții mai bune, dar și a câștiga, deoarece salariile în România sunt destul de mari. În același timp, se vor întoarce acasă, asigurând transferul de cunoștințe și practici noi”.

Chiar și așa, șefa de la Sănătăte spune că știe de practicile unor medici din țara noastră care acceptă remunerarea în plic.

„Din cauza salariilor mizere mulți lucrători medicali acceptă aceste plăți informale, inclusiv în plicuri, sau sub alte forme. Sunt și unii care condiționează pacientul, și se cunoște foarte bine cam cine, în ce instituții și cum condiționează. Sunt și care nu condiționează, dar sunt impuși de situația lor materială precară să accepte mulțumire bănești ale pacienților pentru a supraviețui. Eu nu-i îndreptățesc nici pe unii, nici pe alții. Da, sunt de acord că e greu, dar nu imposibil. Sunt multe țări care au trecut prin asta, s-au confruntat cu așa practici și au luptat cu ele”, susține Nemerenco. 

Ministra a precizat că o atenție sporită va fi acordată comportamentului pe care îl manifestă doctorii în raport cu pacientul:

„În primul rând, ei trebuie contabilizați, și nu în sens financiar, ci să conștientizeze faptul că lumea stă cu ochii pe ei. Vestea, ca și faima proastă, cunoaștem că se răspândește repede. Ține de reponsabilitatea conducătorilor de instituții și subdiviziuni să facă astfel încât să dispară această comunicare urâtă cu pacientul, să dispară aceste tutuieli, uneori chiar obrăznicia. Indiferent de studiile și educația pe care le are pacientul, un lucrător medical trebuie să se comporte respectuos în raport cu acesta”.

Șefa de la Sănătate a conchis că în cazurile în care medicii nu se vor conforma, se vor găsi mecanismele necesare pentru ca aceștia să fie sancționați.

Recent, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, Ala Nemerenco îndeamna medicii să manifeste un comportament profesionist și tolerant față de pacienți. Ministra Sănătății declară „război indiferenței, aroganței, incompetenței și inculturii manifestate de unii colegi medici sau asistenți medicali în raport cu pacienții săi”.