Pe parcursul anului 2019, au fost stabilite încălcări ale legislației în domeniul raporturilor de muncă ce țin de diminuarea fondului de salarizare, impozitului pe venit, contribuțiilor și primelor de asigurare obligatorie
Riscul reprezintă probabilitatea sau amenințarea de deteriorare, vătămare, pierdere sau orice altă situație adversă, cauzată de vulnerabilități externe sau interne, și care poate fi evitată prin anumite acțiuni preventive
Din 1 iulie 2020, salariile mai multor categorii de bugetari ar putea fi majorate. Despre aceasta a anunțat deputatul PSRM Alla Darovannaia în cadrul unui briefing de presă
Din 2020, vor fi indexate de două ori pe an, (1 aprilie și 1 octombrie), toate prestațiile sociale. Despre aceasta a vorbit deputatul socialist Alla Darovannaia în cadrul unei conferințe de presă
În 2015, şeful unei companii de plăţi cu cardul din Seattle a introdus un salariu minim de 70.000 de dolari pentru toţi cei 120 de angajaţi ai companiei. După cinci ani, el încă primeşte acelaşi salariu ca angajaţii săi şi spune că pariul său a dat rezultate, scrie BBC
Salariile mai multor categorii de bugetari, printre care pedagogi și medici, ar putea fi majorate în a doua jumătate a acestui an. Anunțul a fost făcut de premierul, Ion Chicu, pe pagina sa de Facebook
Se atestă restanțe la plata salariilor în valoare de peste 20 de milioane de lei, care au fost acumulate de mai mulți ani la diverse întreprinderi și instituții din țară. Datele sunt prezentate de reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, care consideră că acest fapt lezează grav drepturile salariaților
Un magistrat primeşte lunar un salariu de circa 34 mii de lei. Declaraţia a fost făcută de şeful statului, Igor Dodon, în cadrul emisiunii „Preşedintele răspunde”. Acesta le-a transmis un mesaj dur magistraţilor şi le-a cerut să facă justiţie corectă
Agenția Națională a Forței de Muncă a prezentat nota analitică „Cererea şi oferta forței de muncă în ultimii 5 ani (2014-2018) pe activităţi economice și ocupaţii”. Studiul a fost elaborat de Observatorul pieței muncii al Agenției Naționale a Forței de Muncă (ANOFM)
Unii angajați ai bibliotecilor din raionul Rezina au primit salarii mai mari, decât ar fi trebuit conform funcției exercitate, iar acum sunt obligați să întoarcă zeci de mii de lei
Din cauza coronavirusului, care a dus la o scădere a activității afacerilor, China a început să întîrzie cu plata salariilor și să transfere lucrătorii la o normă parțială de muncă sau să trimită lucrătorii în concediu neplătit. Despre acest lucru anunță Bloomberg
Recenta hotărâre de Guvern privind indexarea de două ori pe an a pensiilor a provocat discuții aprinse între deputați. În timp ce parlamentarii socialiști consideră că formula este una corectă, deputații din opoziție sunt de părere că circa 400 de mii de pensionari vor beneficia de o indexare mai mică decât prevede proiectul privind indexarea pensiilor care a fost votat în Parlament în luna decembrie. Deputații democrații susțin că vor cere concretizări de la Guvern pe marginea acestui subiect