Termenul de depunere a dosarelor pentru funcția de director al CNA a fost modificat

  • 15 iul. 2019, 17:13
  • 540

Termenul de depunere a dosarelor la concursul organizat de Parlament pentru suplinirea funcției de director al Centrului Național Anticorupție (CNA) a fost prelungit până vineri, 19 iulie.

Decizia a fost luată astăzi la ședința Comisiei juridice, numiri și imunități. Despre aceasta a anunțat președintele Comisiei, Sergiu Litvinenco, pe pagina sa de Facebook, menționează tv8.md.

„Până la 19 iulie 2019 candidații pot depune personal, prin poștă sau prin e-mail dosarul de participare la concurs, care va conține:
a) scrisoarea de motivare;
b) formularul de participare/CV (anexă la prezentul Regulament);
c) copia buletinului de identitate;
d) copiile diplomelor de studii și ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau de specializare;
e) certificatul medical/de sănătate F 086E;
f) cazierul judiciar;
g) declarația pe propria răspundere că nu este şi nu a fost în ultimii 2 ani membru al vreunui partid politic, nu este şi nu a fost angajat în cadrul organelor permanente ale vreunui partid politic;
h) declarația pe propria răspundere precum că nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;
i) 3 scrisori de recomandare;
j) conceptul de management și dezvoltare instituțională a Centrului Național Anticorupție (a se vedea pct.20 din Regulamentul cu privire la concursul pentru selectarea candidatului la funcția de Director al Centrului Național Anticorupție).

Copiile documentelor prezentate de către candidați vor fi autentificate notarial sau vor fi prezentate împreună cu documentele originale pentru a se verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin e-mail, copiile documentelor prezentate de către candidați autentificate notarial sau prezentate împreună cu documentele originale pentru a se verifica veridicitatea lor se prezintă la data concursului sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs”, a scris președintele Comisiei pe rețelele de socializare.

Anterior, contactată de redacție, consultantul superior al Comisiei, Cristina Rotari, a spus că zece persoane au depus dosarele și s-au înscris la concursul organizat de Parlament pentru suplinirea funcției de director al CNA, iar Sergiu Litvinenco a declarat că membrii Comisiei vor desemna astăzi candidații eligibili la funcția de director CNA.