Vorbești o limbă străină? Iată cum îți schimbă acest lucru creierul

  • 30 iun. 2017, 13:02
  • 1 137
  • 1

Pe lângă oportunitățile care ți se deschid în față atunci când cunoști și vorbești foarte bine două limbi diferite, te bucuri și de alte avantaje. Și asta deoarece creierul tău funcționează diferit comparativ cu o persoană care nu este bilingvă, după cum arată o serie de studii efectuate.

Trecerea de la o limbă la alta este considerată de specialiști ca fiind o „gimnastică mentală”. Însă, mai mult decât atât, „persoanele bilingve sunt un adevărat model de control cognitiv”, a spus cercetătorul cognitiv la Universitatea Pensylvania din SUA, Judith F. Kroll, citată de publicația Quartz. Specialistul se referă la abilitatea persoanelor bilingve de a menține în mintea lor în paralel cele două limbi familiare și abilitatea de a trece extraordinar de ușor de la una la alta în cel mai potrivit moment. Cu alte cuvinte, creierul unei persoane bilingve procesează informația în paralel în cele două limbi.

Statisticile Eurostat, biroul statistic al Uniunii Europene, arată că două treimi dintre europenii apți de muncă, adică persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani, vorbesc cel puțin o limbă străină. Pe primul loc la nivelul UE se află Luxemburg, unde 99% din populație vorbește cel puțin o limbă străină.

Cercetătorii au observat că efortul de selecție și de trecere de la o limbă la alta ajută la rearanjarea conexiunilor creierului. „Copiii care aud două limbi în procesul de creștere se obișnuiesc imediat cu aceste două limbi”, afirmă Judith F. Kroll. „Acest lucru nu îi face confuzi și nu le încurcă dezvoltarea, ci dimpotrivă”, adaugă expertul.

În cazul unei persoane bilingve, cele două limbi străine sunt permanent active în minte, chiar fiind în concurență. Din acest motiv, persoana respectivă este pusă în situația de a jongla permanent cu limbile în care gândesc și vorbesc.