Peste 20 de resurse online unde poți învăța GRATUIT lucruri utile pentru tine

  • 4 apr. 2017, 16:14
  • 1 735

Nu există o limită a cât trebuie să cunoaștem. Cu cât știm mai mult, cu atât mai rapid și mai bine ne putem descurca în diverse situații.

În cele ce urmează găsiți peste 20 de resurse online de unde puteți învăța enorm de mult, fără a cheltui un ban.

1. COURSERA

Coursera e cel mai mare portal de cursuri online, cu peste 8 milioane de cursanţi. Coursera are parteneriate cu organizaţii şi cu universităţi de top din întreaga lume şi, în momentul de faţă, pe site-ul lor găseşti peste 680 de cursuri disponibile: de la business management, software engineering, la medicină sau ştiinţe sociale, toate informaţiile de care ai nevoie sunt doar la un click distanţă. După realizarea proiectului final sau a unui punctaj satisfăcător la verificare, poţi primi şi o diplomă.

2. LIBRARY OF CONGRESS

Pe Library of Congress găseşti cursurile ţinute de Carl Sagan la Harvard în 1965, precum şi cursurile pe care le-a ţinut la Cornell, în 1986. Dacă eşti pasionat de astrofizică sau astronomie, ar trebui să arunci un ochi peste ele. Şi chiar dacă nu te pasionează ştiinţa, ar trebui să le răsfoieşti oricum, Carl Sagan e unul dintre foarte puţinii oameni de ştiinţă care au încercat mereu să prezinte publicului larg realităţile ştiinţifice într-un limbaj cât mai accesibil.

3. HARVARD OPEN COURSES (EDX COURSES)

Cursurile de pe site-ul Harvard sunt o iniţiativă Harvard-MIT (Massachusetts Institute of Technology) şi sunt disponibile publicului larg fără niciun fel de taxă. Poţi găsi cursuri diverse, de la cultura chineză, computer science, matematică, literatură comparată, la prelegeri despre civilizaţia greacă sau cultura chineză. Nu ai nevoie să te înregistrezi ca să vizionezi cursurile video şi, dacă vrei, poţi face chiar şi cursuri serale pentru care poţi primi o diplomă de licenţă sau master part-time. Mai multe detalii găseşti pe site.

4. TED TALKS

De TED sigur ai auzit. TED e cel mai mare portal cu discursuri online. Aici poţi găsi o mulţime de discursuri pe diverse teme precum tehnologie, afaceri, leadership sau dezvoltare personală.

5. DUOLINGO

Dacă vrei să înveţi o limbă străină, dar nu ai prea mulţi bani pentru cursuri, poţi opta pentru Duolingo. Aici poţi găsi cursuri de limbă engleză, germană, franceză, italiană, portugheză şi spaniolă, atât pentru avansaţi, cât şi pentru începători. 

6. MASSACHUSETTS INSTITUTE OF TECHNOLOGY (MIT) VIDEO

Pe MIT Video găseşti peste 12.000 de filmuleţe gratuite din diverse domenii: artă, chimie, robotică, ştiinţe sociale, precum şi discursuri motivaţionale ale unor oameni de succes. Iar dacă îţi place ce ai văzut pe MIT Video, poţi consulta şi colecţia de cursuri de la MIT Open Course Ware.

7. ACADEMIC EARTH

Pe Academic Earth găseşti cursuri gratuite despre inginerie, matematică sau ştiinţe sociale. De asemenea, site-ul oferă teste şi cursuri de pregătire pentru teste internaţionale precum GMAT, LSAT sau SAT.

8. BERKELEY UNIVERSITY ONLINE COURSES

Pe site-ul Universităţii Berkeley poţi viziona o parte din cursurile susţinute de profesorii de la prestigioasa universitate americană. Nu poţi obţine o diplomă, însă îţi pot fi foarte utile dacă te pregăteşti să te înscrii la o universitate americană sau dacă pur şi simplu eşti curios să urmăreşti cursurile unui anumit profesor de la Berkeley.

9. UDACITY

Udacity oferă cursuri de afaceri, computer science, matematică, fizică, arte sau design. Când intri pe site, poţi alege să începi un curs de la zero sau să aprofundezi un subiect despre care ai deja unele noţiuni.

10. EDX

EdX e unul dintre cele mai bune site-uri pentru cei care caută cursuri gratuite. Conţine o mulţime de cursuri adunate de la cele mai prestigioase universităţi la nivel mondial: Oxford, Stanford, Princeton etc. Cursurile oferite de EdX li se adresează mai ales celor care vor să aprofundeze un domeniu sau un subiect la un nivel mai avansat. La sfârşitul unora dintre cursuri vei putea da examen/preda un proiect şi obţine o diplomă, dar numai dacă obţii un punctaj bun.

11. OPEN YALE COURSES

Universitatea Yale pune la dispoziţia publicului larg o mulţime de cursuri gratuite. Ca şi în cazul cursurilor oferite de Berkeley, cursurile Yale îţi pot fi utile mai ales dacă plănuieşti să te înscrii la o universitate americană şi vrei să cunoşti mai bine sistemul de învăţământ american sau metodele de predare ale unora dintre cei mai cunoscuţi profesori americani.

12. UDEMY

Udemy e un site care oferă o colecţie vastă de cursuri de limbi străine, tehnologie, arte, design, ştiinţe umaniste, medicină, muzică etc. Spre deosebire de site-urile menţionate mai sus, pe udemy.com îţi poţi crea şi propriul curs. 

13. OPEN LEARN UNIVERSITY

Dacă vrei să ai acces la peste 600 de cursuri gratuite în aproape orice domeniu pe care ţi-l poţi imagina, trebuie să vizitezi site-ul Open Learn Univerisity.

14. ENTREPRENEUR

Entrepreneur e locul potrivit dacă eşti un tânăr antreprenor care vrea să ştie mai multe despre afaceri, însă poţi să arunci o privire şi dacă eşti curios să vezi cum arată un portal dedicat oamenilor de afaceri.

15. STANFORD UNIVERSITY ECORNER

Universitatea Stanford pune la dispoziţia publicului peste 2.000 de materiale video şi audio din diverse domenii. Cele mai populare sunt cele despre antreprenoriat şi leadership.

16. OXFORD LEARNING LAB

Universitatea Oxford oferă o colecţie vastă de cursuri gratuite. Poţi găsi o mulţime de lucruri interesante şi  urmări cursurile unora dintre cei mai importanţi profesori ai prestigioasei universităţi americane.

17. LEADERS IN

Pe Leaders In poţi găsi o mulţime de filmuleţe în care nume importante din diverse domenii de interes îţi povestesc despre cele mai mari probleme pe care le-au întâmpinat pe parcursul carierei lor şi cum le-au depăşit. 

18. CHILDHOOD 101

Childhood 101 oferă idei şi tutoriale despre cum să faci bani din faţa calculatorului. Iar dacă îţi place Childhood 101, poţi arunca un ochi şi peste Wikihow.

19. LIVE MOCHA

Live Mocha îţi poate fi util dacă vrei să înveţi o limbă străină de la zero sau să aprofundezi ceea ce ştii deja. E un portal mai complex decât Duolingo (menţionat mai sus), pentru că oferă diverse metode de învăţare şi posibilitatea să alegi din peste 38 de limbi străine.

20. CURSURI PENTRU CEI INTERESAŢI DE IT

Dacă te interesează domeniul IT, ai ocazia să consulţi diferite cursuri online. Cei pasionaţi de programare pot arunca un ochi peste materialele puse la dispoziţie de Code/Racer. Mozilla Developer Network e locul ideal dacă vrei cursuri de HTML, CSS, Javascript şi design. Pe site-ul celor de la Codeacademy găseşti cursuri de coding în PHP, jQuery, Python sau Ruby. Iar dacă vrei o colecţie vastă de resurse online despre programare în HTML5, poţi vizita HTML5 Rocks.