Elevii ar putea avea mai puține teme pentru acasă, conform unui nou Regulament propus de Ministerul Educației

  • 8 aug. 2018, 17:15
  • 870

Irina Cerescu are o experienţă de muncă în domeniul pedagogic de circa trei decenii. Acum câțiva ani, ea a renunțat să le dea elevilor săi temele de acasă în weekend sau vacanță. Ideea i-a venit din proprie experienţă, când a observat că fiicele ei rămân fără timp liber.

„În perioada de patru ani am văzut cum ele acasă se descurcau cu temele pentru acasă. Chiar din start, din clasa întâi, a doua jumătate când noi de acum dăm teme pentru acasă cu un volum mai mare decât în prima perioadă, ele întâlneau dificultăți, ele oboseau”,a spus învățătoarea, Irina Cerescu.

Mai mult, profesoara mai spune că elevii sunt diferiţi. Unii pot face față programului încărcat, alții nu.

„Copilul, ducându-se acasă, să nu întâlnească dificultăți la rezolvarea temelor pentru acasă și temele pentru acasă să le fie ca un exercițiu”, a spus învățătoarea, Irina Cerescu.

Părinții au însă păreri împărţite despre decizia Ministerului.

„Am fetița, tăman a finisat clasa a patra, era foarte greu. Era și în cadrul grupei, adică după finisarea lecțiilor, fetița rămânea încă două ore, dar aceste două ore nu-i ajungeau să se pregătească la școală și încă acasă mai învăța pe de rost poeziile și mai citea texte suplimentare.”

„Copilul, cât e mai ocupat în școală, cu atât e mai bine pentru el. Dacă părinții nu dispun de timp să se ocupe de el, sunt ore în plus la școală care se ocupă. El când vine în anul viitor deja să fie pregătit. ”

Psihologii spun că sistemul educațional trebuie să fie cât mai aproape de elevi.

„Cred că în acest caz, trebuie să ai în vedere caracterul fiecărui copil. Există copii foarte talentați, care sunt considerați super dotați. Acestor copii nu le-ar prinde rău exerciții mai dificile. Pe de altă parte, există elevi care au un nivel de dezvoltare propriu. Iată în cazul lor, poți să analizezi din nou volumul de teme pentru acasă, care dintre sarcini trebuie neapărat să le facă”, a spus psihologul, Anna Gavriliuc.

Reprezentanții Ministerului Educației, Culturii și Cercetării spun că elevii trebuie să aibă mai mult timp liber, pentru dezvoltare personală.

„Am chestionat peste o mie de elevi și constatările pe care le-am făcut ne-au pus în gardă, pentru că mai mult de un sfert, de 25 de procente dintre ei, zilnic au nevoie să aloca mai mult de patru ore ca să se pregătească de lecții”, a spus consultant principal, Direcția Învățământ General a Ministerului Educaţiei, Natalia Grîu.

Regulamentul urmează să fie aprobat de către ministrul Educației și ar putea intra în vigoare din data de 1 septembrie.