Aplică la unica instituţie de învăţământ superior cu profil pedagogic din Moldova

  • 12 iun. 2017, 14:25
  • 1 602

Chiar dacă elevii claselor a XII-a încă mai au câteva probe de Bacalaureat, ei deja țintesc spre o anumită instituție de învățământ superior. Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” poate fi alegerea potrivită dacă vrei să devii un profesionist în domeniul științelor educației.

Universitatea Pedagogică de stat ”Ion Creangă” din Chișinău este unica instituţie de învăţământ superior de stat cu profil pedagogic din Republica Moldova. Astăzi, universitatea întruneşte 7 facultăţi: Filologie, Limbi şi Literaturi Străine, Științe ale Educației și Informatică, Psihologie şi Psihopedagogie Specială, Istorie şi Geografie, Arte plastice şi Design, Formare Continuă a Cadrelor Didactice și a celor cu Funcții de Conducere.

Instruirea în cadrul universității se realizează conform Procesului de la Bologna, în trei cicluri (Licență, Masterat și Doctorat), în limbile română, rusă şi alte limbi străine. Candidaţii pot opta pentru studii cu frecvenţă la zi sau cu frecvenţă redusă. Durata studiilor în ciclul I este de 3 ani pentru cei care au ales o specialitate cu frecvența la zi și deţin diploma de bacalaureat sau colegiu. Cei care au optat însă pentru specialități duble sau cei care au ales frecvența redusă trebuie să facă 4 ani de universitate.

Cei care vor să meargă la masterat pot alege între 90 de credite sau 120 de credite, respectiv un an șu jumătate sau doi ani de studii. Deţinătorii diplomei de master pot face 3 ani de studii de doctorat cu frecvenţa la zi sau 4 ani de studii de doctorat cu frecvenţa redusă.

Absolvenții pot depune actele la UPS „Ion Creangă” în perioada 24 iulie -31 iulie 2017. Comisia de admitere va activa de luni până vineri, între orele 8:30 - 16:30 și sâmbătă de la 8:30 până la 14:00.