Unele categorii de chiriași din Chișinău au fost scutiți de plată

  • 19 iun. 2020, 8:38
  • 1 375

Locatarii care închiriază spații în incinta instituțiilor de învățământ preșcolar și preuniversitar și care, în perioada situației excepționale, și-au sistat activitatea, vor fi scutiți de achitarea plății de chirie pentru perioada 11 martie - 15 august.

O decizie în acest sens a fost votată în Consiliul municipal Chișinău, joi, 18 iunie, transmite Știri.md cu referire la IPN.

De asemenea, consilierii au permis reeșalonarea, până la 30 noiembrie, a plății de chirie pentru perioada 17 martie - 15 mai, pentru locatarii care închiriază spații de la Consiliul Municipal Chișinău și care, în perioada stării excepționale, și-au sistat activitatea.

Scutirea de achitare a plății la chirie se va face în baza unui acord adițional anexat la contractul de locațiune întocmit în baza unei cereri în acest sens și confirmării eliberate de gestionarul imobilului.

Perioada de scutire a taxei poate varia în funcție de anularea restricțiilor care va fi reflectată în certificatul confirmativ eliberat de gestionarul imobilului.