Din aprilie pensiile ar putea creşte cu 4,8 la sută

  • 27 nov. 2019, 10:42
  • 1 391
  • 2

Din 1 aprilie 2020, pensiile ar putea creşte cu 4,8 la sută. Cifra exactă va fi cunoscută în luna martie, potrivit ministrului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu. Statul prognozează ca pensiile să fie indexate şi din 1 octombrie, pentru persoanele cu venituri sub limita minimului de existenţă. Numărul beneficiarilor va fi cunoscut după prima indexare din 1 aprilie.

În proiectul bugetului asigurărilor sociale se prevede ca pensiile să crească de două ori pe an, transmite Publica.

"La 1 aprilie ne propunem să mergem conform formulei generale, iar la 1 octombrie anul 2020 ne propunem indexarea pensiilor pentru pensionarii care sunt sub limita minimului de existenţă", a precizat ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Noutatea că pensiile ar putea fi majorate cu doar 4,8% nu i-a prea bucurat pe oameni. Pensionarii spun că această creştere este infimă, comparativ cu cheltuielile lor zilnice:

"Măcar vreo opt la sută şi tot e puţin. Trebuie să se gândească Guvernul acesta oleacă mai bine, cum s-ar cuveni să trăiască omul la ziua de azi. Cu toate scumpirile care se fac în magazine şi pensia ar trebui să fie mai mare".

"Eu primesc pensia de 800 de lei. 65 de ani, am 45 de ani lucrati încontinuu. Nu-i suficient. E greu tare".

"30 - 40 de procente măcar. Ce-s 4%? Ce să faci cu patru procente? Ce câştig eu? Da toate celea, absolut tot, se schimbă preţurile la toate produsele alimentare".

"- Cam e puţin.

– Cât ar trebui să crească ca pensionarii să trăiască decent?

– Măcar vreo cinci mii curat".

"Nu-i de ajuns şi chiar dacă o vor indexa şi în octombrie. Eu am lucrat 48 de ani şi dacă am pensia de 2.800, 3.000 de lei. Şi acel care a stat sub gard şi nu a făcut nimic, şi acela tot îi indexează".

Bugetului asigurărilor sociale pentru anul viitor a fost estimat la 23,4 miliarde de lei, cu nouă procente sau cu 2 miliarde 600 de milioane de lei mai mare decât în 2019. Mai mult de jumătate va fi alocat pentru achitarea pensiilor, peste 14 miliarde de lei. Aproape trei miliarde de lei vor fi direcţionaţi la achitarea indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi, iar 2,4 miliarde sunt prevăzuți pentru susţinerea familiilor sărace.

"Ne propunem majorarea din 1 ianuarie 2020 cu 200 de lei a cuantumului alocaţiilor lunare de stat pentru pentru beneficiarii, participanţi la acţiunile de luptă pentru integritatea teritorială şi independenţa Republicii Moldova, acţiunile de luptă din Afganistan şi din alte state", a declarat ministru Viorica Dumbrăveanu.

Proiectul de modificare a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020 urmează să fie aprobat de Guvern şi, ulterior, de Parlament.