Reconversia profesională: Paşii de urmat pentru schimbarea carierei

  • 27 iun. 2017, 11:13
  • 907

Reconversia profesională presupune un proces al cărui obiectiv este schimbarea parțială sau totală a domeniului de activitate. Un astfel de proces este necesar în situația în care activitatea desfășurată în prezent nu (mai) corespunde așteptărilor în plan profesional.

Reconversia profesională poate fi făcută la începutul traseului profesional în situația în care de exemplu, studiile absolvite nu au fost cele potrivite.

Totodată, această nevoie poate apărea la persoane care și-au construit cariera într-un anumit domeniu, însă din varii motive, constată că nu se mai regăsesc în ceea ce fac.  

Care sunt pașii?  

  • Evaluarea contextului profesional cu scopul de a recunoaște cauzele nemulțumirilor

Dacă sursa de nemulțumire are legătură cu veniturile financiare sub așteptări sau cu mediul de lucru, cel mai probabil nu este necesară reconversia profesională.

În aceste situații, două dintre alternative ar putea fi: renegocierea condițiilor contractuale sau optarea pentru o altă companie.

În schimb, dacă natura activității profesionale desfășurate este cauza nemulțumirilor, într-adevăr o schimbare a profesiei poate fi soluția.  

  • Identificarea profesiei potrivite

Dacă după analiza contextului profesional se constată că este necesară o schimbare a activității, un pas esențial este reprezentat de identificarea zonei profesionale de interes.

În acest context, una dintre alternative poate fi transformarea unui hobby în job. Pasiunile pe care le avem corespund personalității și motivației noastre intrinseci și de multe ori sunt dobândite prin prisma lor competențe și cunoștințe în respectivul domeniu. 

  • Construirea unui plan de carieră

Planul de carieră este fundamental în această situație, întrucât conferă vizibilitate în raport cu etapele și instrumentele specifice care fac posibilă migrarea către noua zonă profesională.  

  • Identificarea programelor de training și cursurilor de specialitate

Reconversia profesională nu presupune de fiecare dată o schimbare radicală. De asemenea, indiferent de context, experiența acumulată anterior și programele de studii pot fi puse în valoare în noua perspectivă profesională.

Însă, de cele mai multe ori, sunt necesare cursuri sau programe de training care să facă posibilă profesarea în noul domeniu de activitate. 

  •  Identificarea oportunităților de job 

Dacă din punct de vedere financiar nu este posibilă renunțarea la actualul job, se poate opta pentru activități de voluntariat sau internship în paralel, astfel încât să fie facilitat procesul de familiarizare cu noul domeniu de activitate.

Totodată, pentru a spori șansele de a profesa într-o perioadă de timp rezonabilă în noua arie profesională este necesar să fie abordate toate canalele relevante de job-uri.

Având în vedere faptul că latura profesională este o componenta importantă în viața fiecăruia dintre noi și influențează inclusiv planul personal, chiar dacă o schimbare presupune la început un efort susținut, dacă aceasta este necesară, pe termen mediu și lung este cu siguranță cea mai eficientă decizie.

În cazul persoanelor care aleg să apeleze la un specialist cu scopul de a fi susținuți în acest demers, este important să fie știut faptul că acesta va facilita procesul de identificare a zonei profesionale de interes, însă nu va influența alegerile.

De asemenea, un astfel de specialist este necesar să utilizeze instrumente psihologice validate științific și să fie conectat în mod real la piața muncii.