Contribuabilii pot primi consultanță privind depunerea Declarației cu privire la impozitul pe venit

  • 11 mar. 2019, 16:43
  • 360

Contribuabilii care trebuie să depună în mod electronic Declarația cu privire la impozitul pe venit pot beneficia de consultanță și asistență tehnică privind prezentarea acesteia. Suportul este oferit de operatorii Centrului de apel al Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF), informează MOLDPRES.

Potrivit Codului fiscal, obligația de a depune declarația pe venit în mod electronic o au următoarele categorii de contribuabili: subiecții înregistrați în calitate de plătitori ai TVA; subiecții care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției; rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației și contribuabilii care au cinci și mai mulți angajați.

În cazul în care contribuabilii nu dețin acces la serviciul „Declarație electronică” sau au probleme cu accesarea serviciului respectiv, pot suna la Centrul de apel la numărul de telefon 080001525. Astfel, beneficiarii vor putea afla motivele blocării accesului, modalitățile de înlăturare a cauzelor acestui blocaj, dar și alte aspecte tehnice legate de utilizarea Sistemului Informațional Automatizat (SIA) „Declarația electronică”.

Centrul de Apel al CTIF activează zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00 și 17.00. Apelurile la telefonul 080001525 sunt gratuite și pot fi efectuate de la orice telefon mobil sau fix. În primele două luni ale anului curent, operatorii Centrului de apel au răspuns la peste 48,9 mii de apeluri telefonice. Numărul apelurilor a crescut în luna februarie, în special din cauza sporirii numărului de contribuabili care au solicitat consultații privind procedura de utilizare a SIA „Colectarea informaților din surse indirecte”.