Cine sunt cei 4 designeri câștigători ai trofeelor MândrIA

  • 8 iul. 2019, 9:25
  • 582

Anul acesta, la Ia Mania a fost o luptă acerbă a tinerilor designeri pentru trofeele MândrIA! 15 colecții inspirate din tradiții au defilat aseară pe scena de la Holercani.

Juriului format din Nata Albot, Oxana Munteanu, Vasile Vozian, Irina Furtună și Mihaela Ivana (România), i-a fost tare greu să aleagă doar 3 câștigători. De aceea, în acest an, au fost aleși 4 câștigători, transmite Știri.md cu referire la Ea.md.

Locul 1 –  Natalia Sajin cu colecția Reîncarnare. Colecția prezintă o sinteză a stilului modern cu cel al decorului ornamental tradițional. Siluetele drepte, stricte, dar totodată evazate întruchipează frumusețea și eleganța stilului clasic, ce este susținut de simbolul autentic – pomul vieții.

Locul 2 – Irina Furnica cu colecția “Modern folk style”, din țesături naturale din in și bumbac.

Locul 3 a fost împărțit între Tatiana Bordeianu cu colecția “Back Home” și Ana Lungu cu colecția Antiteză – unde sursa principală de inspirație a fost cioara.

Amintim că “IA Mania” este la a 7-a ediție. Festivalul este inițiat și organizat de Asociația Klumea. În portofoliul Asociației mai regăsim Festivalul “Mai Dulce”, “Lavender Fest” și alte inițiative sociale frumoase.