11 sfaturi pentru a redacta o scrisoare de intenție convingătoare

  • 13 dec. 2016, 13:53
  • 783

11 sfaturi pentru a redacta o scrisoare de intenție convingătoare. 11 aspecte te despart de captarea atenției viitorului tău angajator. Știu că eviți să aplici la joburile care cer și o scrisoare de intenție, dar nu e cazul. Folosind cuvintele și strategia potrivite, în contextul în care găsești informații la tot pasul, grație Internetului, poți avea o scrisoare de intenție… câștigătoare. Iată cum:

Studiile spun că 8 din 10 specialiști în resurse umane au mărturisit că nu petrec nici măcar un minut în citirea unui CV sau a unei scrisori de intenție. Sună descurajator, nu? Crezi că nu ai nicio șansă de a le atrage atenția, într-un timp atât de scurt, nu?

Te înșeli. În continuare, am să îți prezint câteva trucuri prin care poți reuși să scoți capul din mulțime.

Fă un research al companiei

Înainte să scrii o întreagă compunere cu care speri să îl impresionezi pe managerul de resurse umane, încearcă să îți dai seama de provocările companiei. Astfel, atunci când vei menționa reușitele tale profesionale, vei putea să le pui în valoare în contexutul pentru care aplici. Citește-le comunicatele de presă recente, citește-le review-urile de pe site-urile de socializare, vezi ce se scrie pe Google despre ei.

Fii strateg

Încearcă să îți dai seama de ce are nevoie compania pentru care aplici. Privește-te ca pe un brand. Care sunt punctele forte pe care brandul tău le are și care pot fi puse în slujba potențialului angajator?

Fă muncă de detectiv

A trecut epoca în care este suficient să scrii în atenția dl-ui Director. Dacă vrei să impresionezi în secolul XXI, informează-te cine este persoana de decizie din companie. Folosește-te, iarăși îți spun, de Internet. Linkedin, Google, Glasdoor.com… Lista poate continua. Trucul constă în adresarea scrisorii de intenție către persoana care îți decide soarta.

Prezintă-te

Menționează, în mod clar, poziția pentru care aplici și de ce crezi că ești un bun candidat.

Ai grijă la exprimare!

Fără metafore, jargoane, clișee, expresii #cool sau limbaj înflorit.

Despre tine…

Clarifică-ți skill-urile, stilul de lucru, personalitatea. Tot ceea ce este relevant pentru posibilul angajator. Scrie-le ca beneficii pentru compania la care aplici.

Cuantifică

Oferă cifre reale ale reușitelor tale. Fii specific! “Am crescut vânzările, cu fosta echipă, cu 20% pe an”. Aceste cifre te vor face mai valoros în ochii potențialului angajator.

Evaluează-te în permanență
 

Întreabă-te în permanență, când redactezi scrisoarea de intenție: “M-aș angaja având toate aceste argumente?”. Înainte de a trimite fișierul, trebuie ca tot conținutul acestuia să te identifice cu valorile brandului pentru care aplici.

Pune punctul pe i

În încheiere, imaginează cum te-ai integra în organizație. Încearcă să îi oferi celui ce îți va citi mesajul această perspectivă.
 
Fii scurt!


Să ai tot timpul în vedere că suntem în era “tweet-urilor”. Capacitatea de a ne menține atenția a scăzut considerabil. Fii scurt, concis, pentru ca mesajul tău să ajungă cât mai integral la cititor!

Apropo de asta, un ultim sfat – Nu trimite imediat emailul!

Fă o pauză. Bea un pahar de apă, respiră puțin din afara monitorului. Apoi recitește. O să vezi, vei avea senzația că recitești cu alți ochii. Sau roagă pe cineva să îți citească scrisoarea de intenție.

Acum că știi care sunt pașii pe care ar trebui să îi respecți dacă vrei ca aplicația ta să atragă atenția și să ajungi la cât mai multe interviuri, spor la treabă! Sper că citind aceste rânduri ai căpătat și mai multă încredere în tine. Crede-mă, respectând cele de mai sus, nu ai cum să nu scoți capul din mulțime!