Usatîi: Indexarea pensiilor de două ori pe an este o bulă de săpun

  • 12 feb. 2020, 11:24
  • 939

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, spune că indexarea de două ori pe an, promisă de autorități, este o “bulă de săpun”.

„Încă o “inițiativă socială” a autorităților s-a dovedit a fi o gogoașă umflată. Și asta pentru că din proiectul de lege care urmează să fie aprobat de Guvern, indexarea, nu odată, ci de două ori pe an a pensiilor, nu va produce nici pe departe majorarea acestora”, a scris Usatîi pe Facebook, transmite Știri.md cu referire la Independent.md.

Dacă până acum, spune Usatîi, pensia era indexată o dată pe an, la 1 aprilie, luând în considerare inflația pentru întreg anul care a trecut, acum se va indexa de două ori pe an, dar, prima data în baza a șase luni și a doua oară, în baza celorlalte șase luni. 

De exemplu, dacă anterior, o pensie de 1.500 de lei era majorată cu 120 de lei, în baza unei inflații de 8%, acum majorarea se va face de două ori, dar cu câte 60 de lei.