Capcanele contractului de muncă: la ce trebuie să fii atent înainte de a-l semna

  • 12 sept. 2016, 15:21
  • 2 261

Ți s-a întâmplat vreodată să semnezi vreun document fără să fii atent la detalii? Este cazul unei bune părți dintre cei care vor să fie angajați în cadrul unei companii și semnează contractul de muncă fără a-l citi în prealabil. În rezultat, șefii abuzează, iar angajatorii se supun din neștiință.

Semnarea unui contract individual de muncă este obligatorie în contextul în care în acest document se conțin toate drepturile, responsabilitățile și condițiile de muncă necesare pentru ca salariatul să-și poată îndeplini conștiincios sarcinile.

Nu puține au fost cazurile când s-a trecut în contract un salariu mai mic decât cel negociat sau chiar sub minimul legal. Tocmai de aceea, înainte de a-l semna, angajatul trebuie să citească cu maximă atenție prevederile documentului și să negocieze punctele din contract care i se par neglijente.

Este foarte important ca un angajat să înţeleagă domeniul în care compania îşi derulează activitatea, care este rolul pe care îl are postul său în toată această structură şi care sunt responsabilităţile sale cheie.

În continuare îți propunem să te familiarizezi cu detaliile la care trebuie să fii atent atunci când semnezi un contract de muncă pentru a nu nimeri în capcană și pentru a avea garanția unor condiții de muncă optime.

  • Asigură-te că salariul inclus în contract nu este mai mic decât cel pe care l-ai stabilit împreună cu angajatorul. O situație gravă se conturează atunci când o parte din bani se plătesc legal, prin contract, iar o alta – la negru, fără să fie stipulată suma respectivă în niciun document. Salariatul pierde astfel la stagiile de cotizare (pensie, sănătate, șomaj).
  • Bonusurile sau plățile compensatorii trebuie, de asemenea, scrise în respectivul contract de muncă. De altfel, ele își pierd din valabilitate.Atenție la funcția stipulată în document, ea trebuie să fie cea deținută în realitate, și nu alta.
  • Pentru ca angajatul să știe ce are de făcut în orele de program, contractul de muncă trebuie să fie însoțit de fișa de post – anexă obligatorie la contractul de muncă, nicidecum un document opțional. Fără fișa de post, vei fi nevoit să prestezi servicii care nu țin de sarcinile pe care le presupune funcția pe care o deții.
  • Verifică dacă condițiile prevăzute în contractul individual de muncă nu sunt sub nivelul celor prevăzute de actele normative în vigoare. Un exemplu este stabilirea sancțiunilor disciplinare în caz de comitere de către salariat a unei abateri disciplinare – lucru inadmisibil și ilegal.
  • Un alt element unde apar adesea neînțelegeri este timpul de lucru. La nivelul companiilor mari se obișnuiește să se acorde o pauză de masă de o jumătate de oră sau chiar o oră pe zi. Salariatul va putea să refuze lucrul în timpul pauzei de masa, atâta timp cât i s-a acordat acest drept la angajare, prin semnătură.
  • Mare atenție la criteriile și regulile de formulare a clauzelor opționale referitoare la confidențialitate și neconcurență în relația dintre angajat și angajator. Acestea nu trebuie să contravină celor stabilite prin Codul muncii și să ducă la situații de disconfort sau chiar conflictuale.
  • Durata perioadei de probă menționată în document este un alt detaliu la care trebuie să fii atent. Aceasta nu poate depăși trei luni.
  • Ai grijă ca în contractul de muncă să fie inclusă durata concediului de odihnă la care ai dreptul, care este stabilită în funcție de statutul profesional.
  • Acordă atenție datei în care contractul individual de muncă începe să-și producă efectele și duratei acestuia. De regulă, un contract individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată, însă există și unele excepții, condiții expres prevăzute de lege, când contractul individual de muncă poate fi încheiat pe durată determinată.
  • Semnează contractul de muncă pe fiecare pagină, pentru a elimina riscul schimbării anumitor pagini din cuprinsul acestuia sau al introducerii unor atribuţii şi clauze noi, mai ales pe prima pagină, unde se specifică salariul şi zilele de concediu.

De menționat este că trebuie să semnezi contractul înainte să începi să muncești. O recomandare ar fi studierea în prealabil a Codului Muncii, Titlul III. Contractul individual de muncă. Fii atent la detalii și asigură-te că jobul pe care l-ai obținut îți satisface așteptările, iar prevederile stabilite cu angajatorul sunt optime. În cazul în care unele prevederi ale contractului îți trezesc suspiciuni, poți să apelezi la un avocat care să îți explice cum stau lucrurile.