Topul țărilor în care Moldova exportă cel mai mult

  • 16 sept. 2019, 16:18
  • 769

România este țara în care merge cea mai mare parte a exporturilor Republicii Moldova, cu o pondere de aproape 30%, arată datele Biroului Național de Statistică.

În primele 7 luni ale anului, Republica Moldova a exportat mărfuri în valoare de aproape 1,6 miliarde de dolari americani. Peste 65% din exporturi au mers în UE, iar statele CSI au absorbit doar 14,7% din exporturile țării noastre.

România este lider detașat într-un top al țărilor în care exportăm cel mai mult, cu o pondere de aproape 30%. Țara vecină este urmată de Italia (10%), Germania (8%) și Rusia (7%).

În aceeași perioadă a anului 2019, Republica Moldova a importat mărfuri în valoare de 3,3 miliarde de dolari americani, adică o sumă de peste 2 ori mai mare decât cea a exporturilor.