Cum R. Moldova a pierdut unul din ultimele sale avantaje economice

  • 9 oct. 2017, 11:58
  • 612

Capitalul uman, care reprezintă resursa de bază a unei țări, în cazul Republicii Moldova și-a pierdut renumele de factor de producție ieftin și calificat. 

Cauzele țin în special de migrația forței de muncă și sistemul educațional inflexibil, constată Raportul de Stare a Republicii Moldova în 2017, elaborate de central analitic Expert-Grup în parteneriat cu fundația Friedrich Ebert Stiftung.

Potrivit Forumului Economic Global, Republica Moldova acumulează un scor de doar 3,09 din 7 pentru indicatorul privind ușurința de a găsi angajați calificați, un scor de 1,9 din 7 pentru indicatorul referitor la capacitatea de reținere a persoanelor talentate în țară și un scor de 1,7 din 7 pentru indicatorul ce ilusterază  capacitatea de a atrage persoane talentate în țară. 

Totuși, capitalul uman rămâne, potrivit economiștilor de la Expert-Grup unul dintre puținii factori ce poate influența pozitiv creșterea economică în Republica Moldova pe termen mediu și lung, prin stimularea productivității.

Locul 107 din 188 țări privind dezvoltarea capitalului uman

Indicele de Dezvoltare Umană al PNUD (IDU), un indicator-cheie compozit ce caracterizează capitalul uman prin prisma celor mai importante aspect ale sale (educație, sănătate și venit), plasează Republica Moldova pe locul 107 din 188 de țări, cu o valoare de 0,699.  

Deși, pe parcursul ultimilor ani, indicele de dezvoltare umană în Republica Moldova a crescut, discrepanța față de țările din regiune s-a menținut înaltă. Mai mult, în 2015, indicele în cauză a înregistrat o scădere, determinată de reducerea venitului național brut pe cap de locuitor. Și asta, deoarece în situația în care venitul național brut reflectă condițiile de dezvoltare ale unei țări - inclusiv capacitatea de a investi în educație și sănătate, acest indicator oglindește și posibilitățile statului de dezvoltare a capitalului uman. 

 Tot mai mulți oameni nu lucrează conform calificării

Dezechilibrul format între cererea și oferta de forță de muncă calificată generează probleme semnificative pentru piața muncii locală.  În special, are loc angajarea absolvenților de studii superioare la locuri de muncă ce necesită calificări mult mai joase, astfel încât absolvenții studiilor profesional-tehnice (deși fiind în căutare) își găsesc mai greu un loc de muncă. 

 În același timp, acea parte a populației care nu are studii specializate sau a cărei competențe nu mai sunt solicitate pe piața muncii, lucrează la locuri de muncă necalificate și nu poate contribui la creșterea productivității. 

Astfel, ponderea populației ce are calificări superioare celor necesare la locul de muncă este de 19,2% din populația total ocupată în 2016, iar ponderea celor având calificări inferioare celor necesare la locul de muncă e de 21,6% conform datelor Biroului Național de Statistică. 

Pe de altă parte, potrivit metodologiei-standardizate utilizate de Forumului Economic Global, rata celor ce dețin calificări superioare necesare locului de muncă este chiar mai mare (27,3%), cu mult peste media țărilor Europei Centrale și de Est, member ale Uniunii Europene. 

Iar ponderea celor ce dețin calificări inferioare necesare locului de muncă este relativ mică – 6,6%.

Economie puțin sofisticată cu productivitate scăzută

Această situație confirmă starea economiei moldovenești: este puțin sofisticată, cu productivitate scăzută, căreia îi corespunde forța de muncă având calificări mediocre sau calificări ce nu sunt cerute pe piața muncii locală. 

Pentru a atinge un alt nivel de productivitate și o economie mai sofisticată, competențele capitalului uman rămas sau dispus să rămână în țară nu sunt suficiente.

Studiul Expert-Grup constată că nici angajatorii nu par destul de interesați în creșterea calificărilor angajaților. Instruirea pe parcursul vieții aproape că lipsește în Republica Moldova.

Deși această situație este determinată și de dificultăți fiscale, și de recunoașterea problematică, pe parcursul mai multor ani, a instruirii non-formale și informale, dorința angajatorilor de a spori productivitatea muncii în cadrul companiilor ar trebui să aibă un impact major asupra investițiilor în creșterea calificărilor angajaților.