Oferta este expirată, ștearsă sau ascunsă de către utilizator.

Economist principal al Serviciului relații externe și integrare europeană

Până la 2 ani
Experiență
Full time
Orarul de lucru
Superioare
Învățământul
Chișinău mun.
Regiune
Rom, Eng
limba

Scopul sau atribuțiile serviciului: - Serviciul relaţii externe şi integrare europeană îşi desfășoară activitatea având ca scop asigurarea unui proces de coordonare eficientă, la nivel instituțional, a cooperării externe a BNM. Obiectivele postului: - Economistul principal al Serviciului realizează atribuțiile sale în domeniul cooperării externe şi al integrării europene, coordonării asistenței tehnice, precum şi efectuează alte sarcini aferente la indicaţia şefului Serviciului și a membrilor CE. Cerințe minime obligatorii: - Studii superioare absolvite cu examen de licență în domeniul economic – financiar/bancar și/sau în domeniul relațiilor economice internaționale; Pentru persoanele cu diplome de studii obținute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obținute în țară și/sau instituțiile de învățământ respective. - Experiență de cel puțin un an, în domeniul financiar-economic și/sau în structurile administrației publice naționale, sau în organizații externe/internaționale, cu funcții ce țin de relații internaționale sau coordonarea comunicării între diferite entități, sau în proiecte de asistență externă (beneficiar /donator de proiecte de asistență tehnică), sau în domeniul gestiunii proiectelor de asistență externă; - Cunoștințe de operare a calculatorului la nivel de utilizator și cunoașterea avansată a aplicațiilor MS Word, Excel și Power Point; - Cunoștințe privind aspectele generale de funcționare ale instituțiilor financiare internaționale și ale procesului de integrare europeană a Republicii Moldova; - Competențe lingvistice: cunoașterea limbii române, ruse și engleze vorbire fluentă; - Competențe: integritate, responsabilitate, profesionalism, lucru în echipă, orientare către rezultate, credibilitate, capacitate de a rezolva probleme, perseverență, învățare și dezvoltare continuă; Alte abilități și atitudini: - candidatul trebuie să posede abilități de comunicare scrisă și orală, capacitatea de a expune clar și concis constatări...

regiune Moldova Chișinău mun.

Banca Națională a Moldovei

Banca Națională a Moldovei

Banca Națională a Moldovei (BNM), în calitate de bancă centrală a statului, are următoarele domenii de activitate de bază: politica monetară și piețe financiare, stabilitatea financiară, supravegherea băncilor, sisteme de plăţi și operațiuni cu numerar.