Pe lângă doctor, jurist, economist și jurnalist, în cele 70.000 de profesii ale lumii se regăsesc multe alte ocupații, unele despre care, cu siguranță nici nu intuiai că există. Și tot dacă sunt într-un număr atât de mare, nu te poți plânge că nu ai de unde alege, căci odată cu trecerea anilor, lista va crește.
De când suntem mici încercăm să ne facem planuri cu referire la viitoarea nostră profesie, însă de-a lungul timpului ne schimbăm preferințele de zeci de ori, iar la final putem ajunge să activăm într-un domeniu în care nici nu ne-am imaginat.
Fie din cauza că sunt bine plătite sau sunt interesante, unii oameni au ales să practice meserii mai rar întâlnite și mai puțin cunoscute, precum cele ce figurează în lista de mai jos:
1. Degustător de mâncare pentru pisici/câini
Această profesie nu este pentru cei slabi. Stomacul, în acest caz, trebuie să digere și cuie. Înainte de a trimite mâncarea pe tejgheaua din supermarket, compania care o produce, efectuează un control strict. Degustatorul analizează mirosul, adulmecând ca o pisică castronul cu fărâmiturile delicioase. Acesta este un test pentru a verifica pe cât de proaspată și aromată este mâncarea. A doua etapă – mestecarea temeinică, pentru a determina lipsa fragmentelor și oaselor neprelucrate.
2. Înghesuitor sau „împingător profesionist”
Problema suprapopulării în marele orașe afectează gradul de utilizare al transportului subteran. Să ajungă la locul de destinație își doresc toți, însă capacitatea metroului este limitată. Atunci când ușile nu se pot închide din cauza brațelor și picioarelor călătorilor, în ajutor vine înghesuitorul, o persoană puternică fizic. Într-o modalitate profesionistă și fară a aduce prejudicii pasagerilor nefericiți, înghesuitorul îi împinge în interiorul salonului. În caz contrar, el îi escortează politicos pe peron, pentru ca cei din urmă să aștepte următorul tren.
3. Tester de paturi
Este vorba despre o meserie practicată de marii amatori ai somnului. Ei bine, dormitul nu este unicul lucru pe care trebuie să îl facă un tester de paturi, întrucât acesta trebuie să evalueze confortul unor paturi sau canapele, mișcându-se pe el, stând nemișcat sau chiar dormind o noapte întreagă. Pare a fi meseria perfectă pentru oamenii leneși, însă e pe cât de ușor, pe-atât și de plictisitor.
4. Interlocutor
În capitala Japoniei, la fel ca și în multe alte orașe mari, oamenii se simt de multe ori singuri. Acestor persoane le poate veni în ajutor un interlocutor profesionist. El ascultă, îi compătimește, se bucură, și uneori chiar ajută cu sfaturi. Pentru astfel de lucru, sunt recrutați psihologi. Locurile lor de muncă se află în cabinele special amenajate pe străzile orașului.
5. Expert în deodorante
Unele companii implicate în producția deodorantelor angajează profesioniști care analizează subrațele înainte și după aplicarea parfumurilor. Aceste experimente pot dura și o zi întreagă.
6. Iubit/ă de închiriat
Dacă ai bani, în unele colțuri ale lumii poți închiria un iubit sau o iubită care să petreacă timpul cu tine. Meseria este bine plătită, însă este foarte obositoare, iar rolul persoanei care activează în această sferă este de a-și face clientul fericit, oferindu-i afecțiune, confort psihologic și, bineînțeles, iubire.
7. Aranjator de perne
Marele centre de mobilier acordă multă atenție la publicitate și aspectul produselor comercializate, angajând deseori muncitori care sunt responsabili de revizuirea periodică a probelor expuse și poziția pernelor. Pernele sunt aranjate cu mare grijă, după care le sunt netezite și suprafețele.
8. Tester de tobogane cu apă
Deși pare un job foarte distractiv, nu este și lipsit de risc. Treaba acestor oameni este să testeze tobogane de apă, iar pericolul la care se supun este că și-ar putea fractura oasele în orice moment. Mai mult decât atât, nu prea au timp de distracție, întucât în timpul coborârii trebuie să verifice detaliile tehnice ale toboganelor.
9. Babysitter pentru struți
Meseria aceasta a apărut din necesitatea de a avea grijă de puișorii de struț, care obișnuiesc să se ciocnească între ei până la moarte. Treaba unui babysitter este să se asigure că acest lucru nu se va întâmpla.
10. Tester de prezervative
O companie specializată în producerea contraceptivelor a recrutat un grup de tineri pentru a testa produsele. În primul rând, fiecare „angajat” a fost echipat cu o cantitatea necesară de produse pentru testări. După îndeplinirea lucrului, aceste persoane trebuiau să descrie în amanunte experiența sa, facând observații și recomandări pentru companie.